Centru pentru victimele violenței în familie, la Brașov
Centru pentru victimele violenței în familie
Centrul de la Brașov reprezintă o șansă pentru victimele violenței domestice să iasă dintr-o relație toxică și să se reintegreze în viața socială. El este prevăzut cu dormitoare, bucătărie, grupuri sanitare, centru de joacă, cameră de socializare, spații speciale pentru consiliere psihologică, vocațională, juridică, așa cum a informat Primăria Municipiului Braşov.
Serviciile sunt acordate gratuit. Persoanele care au nevoie de serviciile centrului de la Brașov vor putea să apeleze la Direcția de Asistență Socială. Dacă se află într-o situație de pericol iminent, pot apela numărul de urgență 112.
Dotările au fost asigurate prin finanțare în cadrul programului PNRR. Amenajarea s-a făcut cu sprijinul și contribuția comunității și a organizațiilor private.
„Am amenajat în acest centru și o cameră de socializare. E un spațiu în care beneficiarele acestui adăpost vor putea petrece timp împreună. Vor putea citi, vor putea socializa, se vor putea cunoaște. Am căutat să facem un spațiu cald. De cele mai multe ori, femeile care fug dintr-o relație abuzivă, fug împreună cu copiii lor. Fug pentru a fi în siguranță, pentru a se proteja. De aceea am considerat că este foarte important să avem amenajată o cameră pentru cei mici. Un spațiu de joacă, un spațiu unde să poată fugi de ceea ce s-a întâmplat acasă. Să poată fugi de amintirile neplăcute, unde să se poată recupera, unde să se poată juca și cu alți copii. Acest spațiu le va permite celor mici să petreacă timpul împreună, să facă activități împreună cu personalul centrului. Trebuie să-i ajutăm să își revină după experiența traumatizantă pe care au trăit-o”, a declarat, printre altele, viceprimarul Flavia Boghiu.
Centru pentru victimele violenței în familie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.