Expres

Cel mult trei prenume, iar certificatele de căsătorie plastifiate devin nule

 

Părinții nu vor putea da copiilor mai mult de trei prenume, iar certificatele de căsătorie plastifiate vor fi considerate nule, prevede un nou proiect de lege prezentat de Profit.ro. Conform acestuia, cele două exemplare oficiale ale actelor de stare civilă vor putea fi completate exclusiv în format digital, urmând ca un singur exemplar să fie păstrat în format fizic. Este introdusă și interdicția de plastifiere a unor acte civile precum certificatul de căsătorie. Și astăzi actele plastifiate sunt refuzate, dar fără să existe – cum va fi de acum – o bază legală, care să le mai și declare nule. Nulitatea va fi constată, conform proiectului, de către ofiţerii de stare civilă, funcţionarii din cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date care va fi înființată în Ministerul Afacerilor Interne sau de către funcționarii din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. Proiectul dă posibilitatea înregistrării nașterii în termenul cuprins după a 30-a zi de la naștere și până la vârsta de 1 an, cu aprobarea primarului, fiind obligatoriu avizul conform al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor numai după trecerea unui an de la data nașterii. Proiectul stabilește, totodată, că „Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte”. Autoritățile arată că măsura este necesară având în vedere că „la completarea olografă a actului/certificatului de stare civilă, rubricile pre-tipărite din cuprinsul acestora fiind depășite, documentele în sine sunt ilizibile”. De asemenea, „în perspectiva informatizării sistemului de stare civilă trebuie reținut că, din inconveniente de natură tehnică, spațiile dedicate înscrierii datelor alfanumerice vor prezenta diferențe majore”. Din textul proiectului mai reiese că în cazul în care au solicitat mai mult de 3 prenume, părinții trebuie să se pună de acord prin declarație scrisă asupra prenumelor. „Dacă părinții nu au nume de familie comun sau există neconcordanță între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al nașterii și declarația verbală a declarantului ori prenumele este format din mai mult de trei cuvinte, întocmirea actului de naștere se face pe baza declarației scrise și semnate de ambii părinți, din care să rezulte numele de familie și prenumele copilului”, prevede proiectul.

Nou termen pentru declararea decesului

În prezent, legea prevede că „Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei. În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația”. Proiectul de lege elimină referința cu privire la includerea primei și ultimei zile de la deces, astfel că termenul de declarare a decesului va putea fi făcut în practică la cel mult 3 zile.

Termen mai scurt pentru aprobarea schimbării numelui

Proiectul de lege abrogă prevederile Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice și stabilește proceduri mai clare în această privință. Conform noilor norme, termenul de emitere a dispoziției de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui este redus de la 60 zile la 30 de zile. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie aprobat de Guvern și adoptat de Parlament, iar apoi trimis la promulgare președintelui Iohannis.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare