Expres

Cei trei PETrică au fost suspendați

Cei trei PETrică au fost suspendați

Primăria Brașov a anunțat că odată cu intrarea în vigoare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR Returo), cele trei sisteme automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu, PETrică, își suspendă activitatea.

Prin Sistemul de Garanție-Returnare, cetățenii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată, pe care o vor putea recupera dacă vor returna ambalajul produsului la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.

În schimb, garanția de 50 de bani se acordă doar pentru ambalajele cu logo și cod de bare. Ambalaje care vor intra treptat pe piață, astfel că timp de câteva luni predominante vor fi cele clasice.

„În perioada următoare Municipalitatea va identifica soluțiile de continuare a acestui program de succes, mai ales că SGR presupune o perioadă de tranziție, în care vor exista și ambalajele clasice și cele inscripționate cu logoul și codul de bare pentru SGR”, a transmis Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Programul PETrică a fost lansat ca proiect-pilot, în septembrie 2021, la Forumul Orașelor Verzi – prima ediție, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării în protejarea mediului. Ele ofereau posibilitatea obținerii, în schimbul a 50 de ambalaje reciclate, a două călătorii valabile pe liniile din municipiu ale RATBV. Inițial, erau suficiente 10 ambalaje și se dădeau la schimb bilete cu două călătorii. Ulterior, trebuia să fie încărcate voucherele emise de PETrică pe un card nominal eliberat de operatorul de transport.
Nu e clar deocamdată ce se va întâmpla cu voucherele nevalorificate.
Fiecare sistem „PETrică“ este compus din trei echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje.
Primul PETrică a fost instalat în Livada Poștei, în septembrie 2021, iar în luna martie 2022 a fost mutat în cartierul Valea Cetății. Unde mai mult a fost defect decât a funcționat.
PETrică II e montat în cartierul Astra, pe Uranus. Al treilea e pe B-dul Victoriei (zona fostului Rapid).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare