Expres

Ce mai „sărbătorim” prin lege

 

Potrivit unei legi adoptate de Parlament și promulgate de președintele României în prima parte a acestei luni, din 2019, ziua de 30 octombrie, zi în care este comemorată tragedia din clubul Colectiv, a fost declarată „Ziua pacientului cu arsuri”. Legea prevede organizarea de evenimente pentru prevenirea „apariției de incidente care ar putea produce incendii și ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanților, precum și îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri”. Potrivit iniţiatorilor, scopul instituirii unei astfel de zile este de „a marca impactul emoţional asupra pacientului ars, impact deosebit de puternic pe o perioadă îndelungată de timp şi care presupune adâncă suferinţă şi costuri însemnate”.

Pe 30 octombrie 2015, clubul bucureștean Colectiv a fost cuprins de un incendiu violent provocat de artificiile aprinse în timpul concertului trupei de muzică rock „Goodbye to Gravity”.

27 de participanți au murit pe loc, apoi mulți dintre răniții internați s-au stins și ei în spitale. Numărul victimelor a ajuns astfel la 64. Printre cei care și-au pierdut viața erau: artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, un alt tânăr a murit, ridicând numărul deceselor la 65.
Accidentul de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015 a scos la iveală deficienţele sistemului sanitar în ceea ce priveşte serviciile medicale ce se acordă marilor arşi, în sensul că nici un spital din ţară nu îndeplinea în totalitate condiţiile necesare îngrijirii acestora, deoarece nu exista o zonă de izolare  pentru pacienţii cu arsuri. 163 este numărul supraviețuitorilor care vor avea de luptat toată viața cu cicatricile de pe trupurile lor și cu traumele provocate de acel nefericit eveniment (două povești cutremurătoare pe link-ul de mai jos).

Un marș de comemorare a celor care au murit în tragedia din clubul bucureștean Colectiv a avut loc în această seară în Capitală și în alte orașe din țară.

Citiți și:

BRAȘOV. Comemorarea „Colectiv” a adunat puțini participanți


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare