Expres

CASJ BRAȘOV. Rețete noi, fără declarații de venit la medicii de familie

 

Modificările efectuate în programul social de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari au devenit de ieri operaţionale. Astfel, începând cu luna iulie 2017, beneficiarii programului sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B (de 50% care pentru ceilalți asigurați) de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
„În Contractul-cadru sintagma «pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună» se înlocuieşte cu sintagma «pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 de lei / lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri», conform prevederilor HG nr. 436 din M.Of. nr. 505/30.06.2017”, au precizat reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Braşov.
De asemenea, aceştia au subliniat că „la medicul de familie, beneficiarii programului NU vor mai depune declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate”.
De acum, prescrierea medicamentelor se face pe un nou formular, iar vechile formulare de prescripţie, emise anterior datei de 4 iulie 2017, vor fi eliberate de farmacii în termenul de valabilitate al acestora.
„Prin noul program se soluţionează şi problema pensionarilor care obţin venituri suplimentare în afara pensiei. Se debirocratizează astfel şi activitatea medicilor de familie, care nu vor mai trebui să solicite declaraţii pensionarilor”, a declarat, ieri, Florian Dorel Bodog, ministrul Sănătăţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare