Expres

Când vor fi montate primele panouri fotovoltaice cu bani de la stat

  • tanczosbarna.jpg

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că vor fi aprobate primele 2.000 de dosare din totalul de 45.000 care au fost depuse pentru accesarea de fonduri în cadrul programului de instalare de panouri fotovoltaice derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Este mai mult decât întârziere, a fost un blocaj. Din păcate, Administraţia Fondului pentru Mediu a mers foarte prost în evaluarea acestor dosare, din cauza lipsei… în limbajul de lemn se spune lipsă de capacitate administrativă. Pe româneşte, este incapacitatea persoanelor de acolo de a administra această problemă. Subiectul nu a fost mai complicat decât orice alt subiect, volumul a fost foarte mare. Săptămâna aceasta o să avem primele 2.000 de dosare aprobate. Săptămâna trecută, din câte ştiu, au trecut vreo 1.041 de dosare deja de faza de aprobare, s-a intrat în evaluare şi pun şi eu presiune pe această instituţie să termine cât mai repede cele 45.000 de dosare care s-au depus în prima etapă”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri, la Euronews România.

Ministrul a precizat că în acest timp se pregăteşte următorul apel de proiecte în cadrul căruia „filosofia va fi schimbată”, principiul urmând a fi similar celui aplicat în cadrul programului Rabla pentru Electrocasnice, instalatorul urmând a primi subvenţia de la AFM.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare