Campania „Dar din suflet pentru seniori”, amânată! Există și o veste bună pentru brașovenii beneficiari
Campania „Dar din suflet pentru seniori” se amână. Există și o veste bună pentru brașovenii beneficiari.
Valoarea tichetelor sociale acordate prin campania „Dar din suflet pentru seniori” s-ar putea majora. Consilierii locali brașoveni vor decide vineri dacă aprobă sau nu modificarea sumei.
„Ținând cont că în ședința ordinară a Consiliului Local Brașov ce va avea loc în data de 25.11.2022 se va supune aprobării modificarea Hotărârii privind implementarea la nivelul municipiului Brașov a proiectului «Dar din suflet pentru seniori», constând în acordarea de tichete sociale, Direcția de Asistență Socială Brașov informează cetățenii că se amână începerea Campaniei până la data de 05.12.2022.
Modificările se referă la:
- Mărirea nivelului de venituri ale beneficiarilor eligibili de la 1200 la 1700 lei pe lună;
- Majorarea valorii tichetelor sociale de la 100-150 lei.
Facem aceste precizări datorită numărului mare de persoane care se prezintă zilnic la sediul nostru pentru a intra în posesia tichetelor sociale.
Vom reveni cu informații imediat ce acestea vor apărea”, au anunțat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] beneficia de aceste tichete sociale pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la […]