Expres

Brașovul -sub 2 coduri galbene de vijelii / E și un cod portocaliu la nivel național

Brașovul -sub 2 coduri galbene de vijelii.

Primul, potrivit ANM, este valabil din această seară, de la ora 20.00, până în 2 aprilie la ora 8.00. Acesta cuprinde și sud-vestul, și sud-estul județului nostru.

„În intervalul menționat, vântul se va intensifica treptat în Banat, Crișana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei și în Maramureș, cu viteze de 55-65 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopții va avea aspect de vijelie. În Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăși 100-110 km/h”, au detaliat meteorologii.

Brașovul -sub 2 coduri galbene de vijelii. Al doilea cod, în care e inclus întregul nostru județ, are intervalul de valabilitate 2 aprilie, ora 8.00 – 2 aprilie, ora 22.00.

„Pe parcursul zilei de marți (2 aprilie) vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze de 55-65 km/h, iar local de 70-80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90-110 km/h. În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1.600 m, se vor semnala precipitații mixte, iar în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp”, au precizat cei de la ANM.

Codul portocaliu are valabilitatea în cursul zilei de mâine, între orele 8.00 și 18.00: „Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80-85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h”.

În paralel, cu aceste avertizări meteo, vremea se va răci semnificativ – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare