Brașovul, solidar cu orașul înfrățit Rishon Le Zion

Brașovul, solidar cu orașul înfrățit Rishon Le Zion
Primăria Municipiului Brasov, împreună cu Comunitatea Evreilor din Brașov, își exprimă îngrijorarea față de atacurile nediscriminate asupra zonelor rezidentiale și a populației civile din orasele israeliene și deplâng pierderile de vieți omenesti, distrugerea locuințelor si pagubele materiale însemnate.
„Ne declarăm solidari cu orașul înfrățit Rishon Le Zion și transmitem prietenilor noștri de la Municipalitatea Rishon Le Zion și tuturor locuitorilor – inclusiv numeroasei populații de origine română – un cald mesaj de încurajare si de reziliență. Gândurile noastre se îndreaptă către toți cei afectați – familiile îndoliate, răniții, persoanele strămutate și toți cei care trăiesc în incertitudine și teamă. Fie ca acest conflict să dureze cât mai puțin cu putință și să ducă la o pace durabilă în mult încercatul Orient Mijlociu”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.
Vă reamintim că Brașovul este înfrățit cu Rishon Le Zion din 1996, de-a lungul anilor relația dintre cele două orașe fiind una foarte strânsă. Pentru a marca importanța acestor relații, în anul 2018, Parcul Trandafirilor din cartierul Valea Cetății a primit și numele de Rishon Le Zion, iar o alee din orașul Rishon se numește Brașov. Anul acesta comunicarea dintre cele două orașe s-a intensificat, mai ales că se împlinesc 30 de ani de când Meir Nitzan, primarul de origine română al Rishon Le Zion a inițiat parteneriatul dintre cele două orașe, care în anul următor au devenit orașe înfrățite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

