Expres

Brașovul – în cursa pentru titlul de Capitală Verde Europeană 2025 / A trecut de prima etapă

Brașovul – în cursa pentru titlul de Capitală Verde Europeană 2025.

Brașovul se luptă cu nouă orașe din alte șase țări pentru cel mai important titlu în domeniul mediului și sustenabilității la nivel european. Competiția este organizată de Comisia Europeană.

Brașovul – în cursa pentru titlul de Capitală Verde Europeană 2025

Directoratul general pentru Mediu al Comisiei Europene a anunțat care sunt orașele candidate pentru titlul de Capitală Verde Europeană – 2025, Brașovul fiind unul dintre cele zece municipalități ce au trecut de prima etapă. Este singurul din România care candidează la această categorie, fiind în competiție cu nouă orașe din alte șase țări: Portugalia, Spania, Italia, Austria, Polonia și Lituania.

Titlul reprezintă o recunoaștere a meritelor municipalităților care s-au angajat să atingă obiective ambițioase pentru îmbunătățirea mediului și dezvoltarea durabilă și care astfel pot reprezenta un model de inspirație și de promovare de bune practici în celelalte localități europene.

„Brașovul este primul oraș din România care și-a propus ca, într-un timp scurt, să devină un model în domeniul protejării mediului și al sustenabilității, astfel încât să devină Capitala Verde a României. Multe dintre demersurile și proiectele noastre din ultimii ani au făcut ca acest obiectiv să devină unul dezirabil, astfel încât orașul nostru să aibă o calitate crescută a vieții și să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. De la transportul în comun ecologic, la proiectele care ne fac un oraș independent energetic, toate ne dau șansa de a ne poziționa în avangarda orașelor europene sustenabile. Acesta a fost motivul pentru care ne-am depus candidatura la titlul de Capitală Verde a Europei în 2025. Am trecut de prima etapă, iar acest lucru ne onorează, mai ales că suntem singurul oraș din România aflat în faza actuală a competiției. Această candidatura ne și obligă să continuăm toate proiectele de transformare a Brașovului într-un oraș cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural”, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.

Brașovul – în cursa pentru titlul de Capitală Verde Europeană 2025

Cele 10 orașe care au trecut de prima etapă a acestei competiții sunt: Brașov (România), Brescia (Italia), Cagliari (Italia), Graz (Austria), Guimaraes (Portugalia), Logrono (Spania), Novara (Italia), Poznan (Polonia), Rzeszow (Polonia) și Vilnius (Lituania) .

În următoarele săptămâni, în prima etapă, un grup de șapte experți independenți va evalua fiecare cerere, în funcție de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experților, Comisia Europeană va anunța o listă scurtă a orașelor finaliste, în vara anului 2023. În a doua etapă, finaliștii vor prezenta un rezumat al modului în care își guvernează tranziția ecologică, în fața unui juriu internațional prezidat de Comisia Europeană.

Juriul se va întruni în perioada 4-5 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 octombrie 2023, în cadrul unei ceremonii festive la Tallinn, actuala Capitală Verde Europeană.

Câștigătorul Capitalei Verzi Europene va primi un premiu 600.000 de euro pentru a implementa acțiuni cheie în șase domenii: deșeuri, apă, calitatea aerului, zgomot, biodiversitate și sol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare