Brașovul este primul care are un sistem robotizat pentru determinarea particulelor în suspensie
Brașovul este primul care are un sistem robotizat pentru determinarea particulelor în suspensie
Roboţi de mare precizie care vor măsura cantitatea de praf din atmosferă vor funcţiona în trei mari oraşe din România. Primul astfel de echipament a fost pus în funcțiune la Braşov. Alte două echipamente au fost deja instalate la Bucureşti şi Timişoara şi vor fi puse în funcţiune săptămâna viitoare.
Braşovul este primul, oraş din România în care roboţi de mare precizie vor determina cu exactitate, fără intervenţie umană, fracţia masică de PM10 sau PM 2,5 de pe filtrele colectate din staţiile de măsurare a calităţii aerului.
Instalaţia a fost prezentată astăzi la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov, în prezența președintelui Agenției Naționale de Protecția Mediului (ANPM), Laurenţiu Alexandru Păştinaru, și a vicepreședintelui ANPM, Eugen Cozma.
Astfel de echipamentele au fost deja furnizate de Ministerul Mediului, Agenţiilor pentru Protecţia Mediului (APM) din Timiş şi Bucureşti, sunt montate în sediile agenţiilor, iar specialiştii din cadrul laboratoarelor de monitorizare se pregătesc pentru punerea în funcţiune a aparatelor, în cursul săptămânii viitoare, au anunţat oficialii de la ANPM.
„Reglementările europene impun standarde clare în privinţa monitorizării şi raportării datelor obţinute ca urmare a monitorizării calităţii aerului, iar aceste aparate, dotate cu echipamente de mare precizie, vor arăta măsura exactă a cantităţilor de PM 10 şi PM 2,5, din aer, excluzând orice posibilă eroare de cântar. Echipamentele inteligente vor analiza filtrele din toate staţiile de monitorizare, din municipiul respectiv şi, pe baza codului QR al fiecărui filtru vor atribui datele exact staţiei din care au fost colectate probele. Mai mult decât atât, echipamentele vor fi conectate la RNMCA şi vor transmite datele, cu o precizie de şase zecimale, către laboratorul central, din cadrul ANPM”, a declarat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.
Cum funcționează
Conform specialiştilor, echipamentul cântăreşte şi înregistrează masa filtrelor de aer înainte ca acestea să fie expuse în staţiile de monitorizare, înregistrându-le în baza codului QR, apoi le cântăreşte şi ulterior perioadei de expunere, determinând cu exactitate cantităţile de particule PM 10 şi PM 2,5 colectate din zona staţiei respective.
Sistemul robotizat este compus din: cabină de climatizare cu sistem de climatizare controlat, balanţă analitică şi modul ionizator/descărcător static. În cabina de climatizare, parametrii de mediu (temperatura şi umiditatea relativă) sunt măsuraţi şi înregistraţi continuu în zonele de interes din incintă.
Înregistrările măsurărilor sunt stocate şi disponibile pentru demonstrarea funcţionării corespunzătoare.
În cele 8 staţii automate de monitorizare din județul Braşov, parte integrantă a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, se efectuează măsurări continue pentru determinarea indicatorilor particule în suspensie cu diametrul sub 10 microni (PM10), respectiv cu diametrul sub 2,5 microni (PM2.5) prin aspirarea particulelor în suspensie pe filtre de quarț cu un debit constant timp de 24 h.
Determinarea masei de PM 10, respectiv PM 2,5 se face prin metoda gravimetrică, prin diferenţa dintre masa filtrelor expuse şi neexpuse.
Sistemul robotizat asigură automatizarea procesului de condiționare și de măsurare a masei filtrului bazat pe o cântărire ultraprecisă și care garantează o repetabilitate ridicată. Sistemul robotizat are predefinit un program, în care sunt setați timpii de condiționare și condițiile de verificare a rezultatelor cântăririlor, în două module diferite: un modul pentru filtrele înainte de expunere (înainte de plasarea lor în stația de monitorizare) și un modul pentru filtrele după expunere (după prelevarea în stația de monitorizare).
„La echipamentul cu operare manuală folosit până în prezent, toate înregistrările necesare asigurării calității rezultatelor sunt înregistrări efectuate de operator. La sistemul robotizat, toate înregistrările necesare asigurării calității rezultatelor sunt automate, înregistrează și generează rapoarte care includ informațiile de la inițierea până la sfârșitul procedurii”, a explicat Ciprian Băncilă, directorul executiv al APM Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Oricum pute a hoit in orasul turistic montan Brasov. Mai mare rusinea. Plus praful de pe carosabil, praf rezultat de la impradtierea nisipului pe strazi. Nu poate fi adunat daca nu a mai nins, decat de Pasti?
In primul rand trebuia analizat impactul “dezvoltării”Brașovului asupra calității aerului și anume,noxele tuturor autoturismelor din noile cartiere, unde credea nea Scripcaru că se duc? Pe ce străzi vor circula? Praful e ultima problema,noxele la toate gunoaiele aduse second de dincolo,cu… Citeşte mai mult »