Expres

BRAŞOVUL are şi un secretar de stat!

  • arianacj_2.jpg
 

Conform Deciziei nr. 319/2017 semnate de prim-ministrul Sorin Mihai Grindeanu şi contrasemnate de secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, Ariana Oana Bucur a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Ariana Bucur a fost, până la data numirii (5 aprilie), inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov, şi este, din iunie 2016, consilier judeţean din partea Partidului Social Democrat. Din această din urmă poziţie va trebui să demisioneze în termen de 45 de zile.
Ariana Bucur a fost numită cu delegaţie inspector şcolar general, din iulie 2012, prin detaşare în interesul învăţământului, după ce câţiva ani a condus Compartimentul de Management al Resurselor Umane din IŞJ Braşov. Din martie 2015 a ocupat funcţia prin concurs.

Bucur va ocupa, probabil, locul lăsat liber de Liviu Pop (fost lider al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ), care a fost eliberat la cerere, în februarie, din funcţia de secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar în MEN. Pop a fost validat ulterior senator PSD, în locul colegei de pe listele din judeţul Maramureş, Sorina Pintea, ce a renunţat la mandat pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Echipa de conducere a IŞJ Braşov tocmai fusese completată, săptămâna trecută, după ce şi prof. Ion Negrilă, numit din februarie inspector şcolar general adjunct, şi-a obţinut postul prin concurs. Celălalt post de adjunct este ocupat de prof. Mirela Blemovici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button