Expres

BRAŞOVENII care vor să susţină bolnavii de epilepsie, invitaţi la ALERGARE

  • run epilepsy 2_268154.jpg
 

Braşovenii care vor să le facă viaţa mai uşoară sutelor de mii de persoane din România care suferă de epilepsie, diagnosticate sau nu, o pot face sâmbătă, participând la „Epilepsy Challenge Romania”, un eveniment sportiv şi umanitar.

„Pe 8 iunie, la Brașov, în Parcul Sportiv Brașov (fostul Parc Tractorul), ne adunăm să alergăm pentru epilepsie, pentru oamenii cu această boală şi pentru a le face viața un pic mai uşoară. Prin crosul EpilepsyChallenge, desfășurat pe o distanță de 5 km (5 ture de parc), ne propunem să adunăm fonduri pentru achiziționarea a 4 aparate video EEG, prin care să putem dezvolta rețeaua deja existentă de Telemedicină în Epilepsie”, au precizat organizatorii.

Potrivit acestora, aproximativ 400.000 de persoane suferă de epilepsie, în România.

„Din cauza lipsei unor Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în oraşele mai mici, foarte mulți dintre aceşti oameni fie nu sunt diagnosticați şi tratați, fie depun eforturi mari călătorind sute de kilometri pentru o consultație de aproximativ o oră într-un oraş mai mare. Astfel, ne propunem să ajutăm aceşti oameni să aibă şansa la un diagnostic rapid şi corect, urmat de un tratament eficient şi monitorizat şi vă provocăm şi pe voi să vă alăturați inițiativei noastre”, a transmis echipa care organizează evenimentul.

Se vor putea face înregistrări în ziua evenimentului, la fața locului. Taxa de participare este de 80 de lei.

„Epilepsy Challenge Romania” se desfăşoară anul acesta şi în Alba Iulia, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu şi Târgu Mureş (vezi foto 2).

Detalii AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare