Expres

BRAȘOV. Zăpada și gheața din fața casei pot aduce după sine amenzi de până la 2.500 de lei

  • WhatsApp Image 2021-01-12 at 12.16.19_285700.jpeg
  • WhatsApp Image 2021-01-12 at 12.21.31_285701.jpeg
 

Reprezentanții Poliției Locale Brașov le recomandă cetățenilor să cureţe zăpada şi gheaţa din faţa casei, pentru a nu risca să se aleagă cu sancțiuni.

„Nerespectarea acestei îndatoriri cetățenești poate fi sancționată cu până la 2.500 de lei. Așadar, persoanele fizice, persoanele juridice, dar și instituțiile publice trebuie să îndepărteze zăpada şi gheaţa din faţa caselor sau a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare si deszăpezire al municipiului Brașov). Normativul precizează amenzi între 800 şi 1.600 de lei pentru persoane fizice, iar pentru agenții economici sancțiunea pecuniară este de la 1.600 la 2.500 de lei. Menţionăm că şi anii trecuţi au fost aplicate sancţiuni, mai ales firmelor care au ignorat legislaţia în vigoare, punând în pericol integritatea pietonilor prin neîndepărtarea gheţii și zăpezii din faţa proprietăților”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.

Înainte de a aplica amenzi, polițiștii locali vor discuta în teren cu cetățenii, pentru a le aminti aceste aspecte. Campania derulată de agenții locali se intitulează „Nu vrei să ajungi la ortopedie? Curăță zăpada și gheața din fața casei tale!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare