Expres

BRAŞOV. Vacanţă de o mie de dolari salvată de oamenii de la salubritate şi Poliţia Locală sau când normalitatea devine ştire

 

 

În această dimineaţă, printr-un comunicat de presă primit de la Poliţia Locală Braşov s-a anunţat un eveniment firesc într-o societate în care respectul şi cinstea ar trebui să fie atributele normalităţii, dar care, din păcate, de ani buni, pe plaiurile noastre, sunt subiecte de ştiri.  

Redăm comunicatul integral, asumat de directorul Nicolae Aldea, directorul executiv la Poliţiei Locale Braşov:

„Doi turiști îndrăgostiți riscau să rămână fără bani, documente și fără telefoanele mobile în plin centrul Brașovului. Salvatorii lor au fost polițiștii locali, care au intrat în posesia obiectelor de valoare pierdute de tinerii turiști.

O filipineză și prietenul ei român, aflați într-o plimbare prin oraș, la sfârșit de săptămână, s-au odihnit și au admirat arhitectura cetății pentru doar câteva minute de pe o bancă din strada Michael Weiss. Suficient cât să își piardă… geanta. Aceasta a fost observată de muncitorii de la salubritate, care au predat lucrurile, echipajului de la Locală. La verificarea conținutului, surpriză! Polițiștii locali au descoperit în poșeta abandonată de turiști suma de o mie de dolari, două telefoane mobile și documentele, cu ajutorul cărora au și fost identificate persoanele respective. Românul și filipineza au fost extrem de fericiți că vacanța lor a fost salvată și au insistat să le mulțumească în scris polițiștilor locali pentru profesionalism și solicitudinea de care au dat dovadă oamenii legii. Cu această ocazie, a fost menționat agentul Dorin Milea, care s-a ocupat de cazul celor doi turiști”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare