Expres

BRAȘOV. Universitatea Transilvania a urcat 144 de locuri într-un an. Poziția 1.700 într-un clasament internațional

 

Reprezentanții Universității Transilvania din Brașov anunță că instituția de învățământ superior a înregistrat o nouă performanță: „În clasamentul internațional publicat luni de Center for World University Rankings – CWUR, UnitBv este universitatea din România cu cea mai mare ascensiune. Intrată anul trecut în clasamentul CWUR pe locul 1844, alături de alte 12 universități din țară, în acest an Universitatea Transilvania din Brașov a urcat 144 de locuri, fiind în top 8.5% universități din lume, în condițiile în care alte șase universități românești au coborât în clasament, iar două au fost eliminate”.

Clasamentul CWUR ia în considerare peste 20.000 de universități din lume și analizează calitatea procesului educațional, rezultatele activității de cercetare, calitatea și numărul publicațiilor științifice, dar și gradul de inserție a absolvenților pe piața muncii.

Includerea recentă a Universității Transilvania din Brașov în mai multe clasamente internaționale este o recunoaștere a progreselor înregistrate în activitatea educațională și științifică. Sunt sigur că prin eforturile pe care le facem în vederea internaționalizării, dar mai ales prin investiția în resursa umană, în anii următori universitatea noastră își va crește semnificativ vizibilitatea națională și internațională”, a declarat rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Recent, Universitatea Transilvania din Brașov s-a clasat pe locul al treilea în topul universităților din România în clasamentul internațional Times Higher Education – Impact Rankings (care a inclus doar șapte universități din țara noastră). UnitBv a înregistrat și performanța de a fi universitatea românească cu cea mai semnificativă creștere în ultima ediție a prestigiosului clasament internațional QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare