Expres

BRAȘOV. Un „mare ars” a fost transferat de la Iași

 

Doi pacienți cu arsuri foarte grave au fost transferați duminică, cu aeronave medicale, la clinicile de arși de la București și Brașov, întrucât Clinica Marelui Ars de la Iași este ocupată în acest moment în proporție de 100%. Coordonatorul SMURD UPU, Diana Cimpoeșu, a sunat la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și a cerut ajutorul clinicilor din țară, relatează Ziarul de Iași. „Dimineață a fost adus de la Vaslui un bărbat de 43 ani, arsură prin flacără, gradul 1,2,3, aprox 8%. Pacientul prezenta arsură de căi aeriene. A fost internat la Clinica de Chirurgie Plastică și Recuperatorie necesitând intubație pentru protecția căii aeriene. În cazul său a fost liber un pat. Alți doi pacienți, un bărbat de 73 de ani și o femeie de 47 de ani, cu arsuri de peste 20% din corp, au fost transferați la clinicile de mare ars din Brașov, respectiv București”, a declarat Diana Cimpoeșu, citată de Ziarul de Iași.

Pacientul adus la Brașov va fi tratat în compartimentul pentru mari arși, pe care dr. Dan Grigorescu, șeful Secției de chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, a reușit să-l amenajeze, în secția pe care o conduce. E prima unitate funcțională de arși înființată în țară după Colectiv, cu un sector pentru mari arși care are două paturi perfect izolate, fiecare în câte un salon dedicat. Dotările din acest sector au fost cumpărate dintr-o importantă sponsorizare primită inițial de dr. Grigorescu, completată ulterior cu alte două, mai mici. Compartimentul este funcțional de la începutul anului trecut și este printre cele mai performante din țară.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare