Expres

BRAȘOV. Un „hop” de pe drumul spre poligonul NATO va fi remediat în curând. Urmează alte investiții

  • convoi-militar-cincu.jpg
 

Proiectul „Reabilitare DJ 105 – Alunecare de teren pe DJ 105, km 9+400”, obiectiv al administraţiei judeţene finanţat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, a ajuns în etapa semnării contractului de execuţie.
Firma braşoveană Consal SRL a obţinut de la Consiliul Judeţean Braşov contractul în valoare de 2.357.012 lei, inclusiv TVA, pentru repararea porţiunii din DJ105, care a fost afectată de o alunecare de teren în urmă cu mai mulţi ani. Constructorul a fost stabilit în urma unei licitaţii, cu o valoare estimată la 2.306.020 lei fără TVA, la care au fost depus două oferte, și a fost adjudecat la valoarea de 1.980.682,37 lei fără TVA (2.357.012,02 lei, cu TVA), câştigătoare fiind desemnată firma care a oferit cel mai mic preţ, după verificarea documentelor-suport aferente probării informațiilor prezentate în Documentul Unic de Achiziție European.
Zona afectată de eroziunea solului, situată la kilometrul 9+400 pe DJ 105 Voila – Cincşor – Cincu – limită judeţ Sibiu, va fi refăcută, astfel încât circulaţia rutieră să se poată realiza în condiţii optime. Contractul prevede consolidarea cu piloţi foraţi a infrastructurii drumului şi lucrări la partea carosabilă, soluţiile prevăzute în proiect având ca scop punerea în siguranţă a versantului de deal şi reabilitarea părţii carosabile. Constructorul va avea la dispoziţie 4 luni pentru efectuarea tuturor lucrărilor prevăzute în contract, iar perioada de garanţie convenită cu autoritatea contractantă este de 84 de luni.
Pentru proiectul de reabilitare a DJ 105, administraţia judeţeană braşoveană a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Tot drumul va fi reabilitat

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că lucrările care fac obiectul contractului amintit va fi rezolvată o problemă punctuală, însă investiţiile nu se vor termina aici.

Pe termen mediu ne propunem să refacem întreaga lungime de 18,8 km a drumului judeţean 105 şi, totodată, să rezolvăm o cerinţă stringentă a locuitorilor din satele Cincşor şi Cincu privind devierea traficului din interiorul acestor localităţi. În prezent se lucrează la documentaţia tehnică pentru reabilitarea DJ 105, care va cuprinde şi elemente de studiu de fezabilitate. Firma de proiectare a identificat pe teren o variantă de ocolire pentru Cincşor şi Cincu, practic, de retrasare a respectivului drum, astfel încât traficul greu, de tranzit, să fie eliminat şi să nu mai afecteze structura de rezistenţă a imobilelor săseşti specifice acestor localităţi. Astfel, ţinem cont de cerinţele cetăţenilor, dar şi de necesităţile pe care le avem de îndeplinit pentru asigurarea infrastructurii de acces în condiţii optime spre poligonul NATO de la Cincu”, a explicat Veştea.

.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare