Expres

BRAȘOV. Trei profesori cu note de 10, dar și câțiva cu note de 2, 3 și 4

 

162 de candidați vor avea gradul didactic definitiv în învăţământ, prima treaptă profesională. la Braşov, din cei 207 care l-au susţinut.  Trei candidaţi au luat nota 10.00, atât la proba scrisă, cât și pe ansamblul examenului, respectiv: un candidat pentru limba şi literatura rromani maternă, o educatoare şi un profesor de fizică. Pentru a promova examenul, candidaţii trebuie să obţină minim nota 8.00 la proba scrisă. Aceasta are o pondere de 70 în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului . Alţi 71 de candidaţi au luat note între 9.00 şi 9.99, iar 88 de dascăli au luat note între 8.00 şi 8.99. Asta înseamnă o rată de promovare de 78,26%, mai mare decât media naţională, care a fost puţin peste 75%. Pe de altă parte, la Braşov au mai fost şi 45 de candidaţi care au obţinut medii între 4.00 şi 7.99, dintre care doi cu nota 4, doi cu nota 5, nouă cu note între 6.00 şi 6.99, iar 32, cu note între 7.00 şi 7.99. Strict la proba scrisă din 24 iulie, doi profesori au luat note de 2, iar alți doi, note de 3.
La proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ, la Braşov, înscrişi au fost 229 de candidaţi, dar 6 s-au retras în timpul probei, iar alţi 16 nu au mai ajuns deloc la examen. Alții au fost respinși anterior (la inspecțiile special la calsă) ori au renunat pe parcurs. Cei nemulţumiţi de note au putut face contestaţii până ieri, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 august.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare