Expres

BRAȘOV. Tehnică nouă, dar și de peste 14 ani vechime, la ISU Brașov

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov și-a înnoit anul trecut o parte din tehnica de intervenție, primind de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență o motopompă de mare capacitate, un container multirisc pentru situaţii de urgenţă de amploare, două autocamioane cu încărcare/descărcare cu cârlig marca Renault, o autospecială de salvare de la înălţime de 42 m marca Iveco și aparate de respirat Drager achiziţionate din fonduri bugetare.

Pe de altă parte, tot la ISU Brașov se folosește tehnică mai veche de 14 ani, care îngreunează intervențiile și „înghit” mulți bani pentru reparații.

„Din fondurile Consiliului Judeţean Braşov au fost efectuate demersuri pentru a se primi în comodat un microbuz Iveco 22+1 locuri, respectiv obiecte de inventar de resort tehnic şi AGCH. Din cauza uzurii fizice a parcului auto 56,8% dintre mijloacele operative au o vechime de peste 14 ani. Din această cauză au crescut costurile pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor, mărindu-se considerabil şi durata scoaterii din intervenţie a acestora. Tehnica veche, depăşită fizic şi moral, necesită reparaţii dese, nu prezintă siguranţă în exploatare, inclusiv pe timpul deplasării pe drumurile publice şi este de natura a afecta timpul de răspuns al echipajelor de intervenţie”, a precizat șeful ISU Brașov, locotenent colonel Lucian Marciu, cu ocazia prezentării bilanțului instituției.

Verificări la rețelele de hidranți

Pentru a-și dezvolta capacitatea de intervenție în cazuri de urgență, pompierii brașoveni au desfășurat, în 2017, peste 100 de exerciții.

Astfel, subunitățile au organizat și desfășurat 129 de exerciţii cu forţe şi mijloace în teren, precum şi 927 de activităţi de recunoaştere în teren şi instruire în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

De asemenea, „în anul 2017, la nivelul inspectoratului au fost organizate de către Centrul Operaţional un număr de 10 exerciţii complexe în care s-a avut în vedere angrenarea atât a personalului propriu, cât şi a structurilor şi instituţiilor cu atribuţii în gestionarea diverselor tipuri de risc de la nivelul judeţului Braşov, 3 dintre acestea fiind organizate la obiective SEVESO, în colaborare cu Inspecţia de Prevenire”, după cum a explicat șeful ISU Brașov

Pompierii au desfășurat și acțiuni alături de reprezentanți ai Companiei Apa Brașov, pentru a verifica starea rețelelor de hidranți.

În fine, tot pentru asigurarea unei mai bune acțiuni în caz de urgență, din 29 septembrie 2017 funcționează, cu sprijinul Primăriei Moieciu, Punctul de lucru Moieciu, în cadrul căruia se acționează cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă cu modul de descarcerare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare