Expres

BRAȘOV. Sute de amenzi aplicate și patru autovehicule imobilizate, în cadrul acțiunii Truck & Bus

 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au aplicat 475 de sancțiuni contravenționale și au întocmit trei dosare penale, în cadrul acțiunii Truck & Bus, ce a vizat verificarea șoferilor care fac transport public de persoane (cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri) și transport de marfă (cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone). În cadrul acțiunii, au fost imobilizate 4 autovehicule de transport marfă, pentru nerespectarea de către conducătorii auto a perioadelor de odihnă.

Astfel de activități au avut loc în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

„În cele 7 zile, controalele polițiștilor au vizat respectarea de către conducătorii auto ai fiecărei categorii de vehicule, anterior menționate, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele au vizat și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii brașoveni au verificat 1.684 autovehicule, dintre care 935 mijloace destinate transportului public de persoane și 749 autovehicule destinate transportului de marfă.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 475 de sancțiuni contravenționale, dintre care 288 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002-Rep. privind circulația pe drumurile publice și 179 pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale este de peste 130.600 lei.

De asemenea, polițiștii au retras 13 certificate de înmatriculare și au reținut 12 permise de conducere, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Totodată, au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii braşoveni verifică în continuare modul în care conducătorii și pasagerii autovehiculelor destinate transportului de persoane respectă măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii și infectării cu virusul Sars-CoV-2.

„Recomandăm tuturor cetățenilor, să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!”, a transmis comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare