Expres

BRAŞOV. „Sunaţi la RAT să mai trimită maşini!”

  • IMG_4637_200108.JPG
 

Toate autobuzele RAT care fac legătura dintre cartiere şi centru au arătat astăzi, după ora 16.00, ca acum 26 de ani, la orele de vârf, mai ales ale dimineţii, când cei aflaţi în câmpul muncii se îndreptau spre serviciu. Burduşite, cu geamurile ca la saună, aburite de atâţia „suflători”, cu oamenii revârsându-se de pe scări la fiecare staţie, doar pentru a face loc celor 1-2 călători care doreau să coboare. La Onix, dintr-una dintre maşini s-a extras cu greu o mamă cu doi copii, din care unul în cărucior, făcându-şi cruce când a izbutit să ajungă pe trotuar. Staţiile erau şi ele pline ochi, iar când se deschideau uşile autobuzelor cei de pe scări le râdeau în nas celor care nu aveau nici o şansă să urce. „Trei autobuze au trecut şi nu m-am putut urca! Şi mă duc la muncă, nu la brad, ca mulţimea asta!”, a răbufnit unul dintre cei rămaşi în staţia de la Spitalul Judeţean. Un călător aflat pe scara unui autobuz a strigat de cum s-au deschis uşile: „Sunaţi la RAT să mai trimită maşini!”. Şi autobuzele care nu duc spre centru, dar sunt utile pentru transbordare (cum este linia 7) erau aglomerate şi se goleau în staţiile de joncţiune. De aici, însă, mulţi au luat-o pe jos când au văzut că este imposibil de călătorit cu mijloacele de transport în comun.

Se pare că nimeni din conducerea regiei nu s-a gândit că lumea se va înghesui astăzi să ajungă la aprinderea luminilor de sărbătoare, iar la terminarea festivităţilor din Piaţa Sfatului scenariul se va repeta, în mod sigur, mai ales că duminica frecvenţa de circulaţie a autobuzelor este mult redusă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare