Expres

BRAȘOV. Spitalul Sf. Constantin se mută într-un corp nou

 

După mai bine de opt ani de la înființarea sa, timp în care s-a impus pe piața medcială românească și europeană cu premiere de tot felul, realizate de personalul de înaltă competență, cu dotare de ultimă oră, Spitalul Sfântul Constantin Brașov se mută cu secțiile clinice din corpul de pe strada Iuliu Maniu  în corpul nou amenajat în fosta fabrică Pantex (Dârste), de la ieşirea din oraş către Bucureşti. „În zilele care urmează începem să transferăm echipamentele și dotările către noua locație a Spitalului Sf. Constantin, situată în Brașov, Calea București nr. 318! Activitatea chirurgicală va reîncepe după ce toate zonele și spațiile vor fi pregătite 100%, iar documentele și procedurile vor fi implementate. În perioada de început a activității în noul spital se vor prelua doar cazurile deja programate și existente pe lista de așteptare”, se arată în postare. Deja de astăzi s-au sistat intervențiile, blocul operator fiind închis. Mutarea este prevăzută pentru perioada 13 – 18 iunie.
„Pentru moment, secția de oncologie medicală își continuă activitatea pe Iuliu Maniu nr. 49 și vă vom informa cu privire la mutarea acesteia în noul spital.
Activitatea ambulatorului de specialitate de pe str. Iuliu Maniu nu va fi perturbată de mutarea spitalului, cu excepția zilei de luni, 17 iunie, când ambulatorul din Iuliu Maniu este închis (pentru că este zi liberă, fiind sărbătoare legală – nota red.). Vă mulțumim pentru sprijin și pentru înțelegere!”,
mai spun reprezentanții spitalului.

În noul sediu funcționează deja departamentul de investigații imagistică – RMN, CT, Mamograf cu tomosinteză și Rx – fără timpi de așteptare, cu cele mai performante aparate de pe piață. De asemenea, Ortopedia a fost mutată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare