Expres

BRAŞOV. Se circulă pe pasajul spre Sânpetru, dar oficial drumul este… închis

 

Deşi nu s-a deschis oficial, pasajul de legătură între Braşov şi Sânpetru peste Ocolitoare a fost folosit în repetate rânduri de şoferi, inclusiv astăzi, fiind dat la o parte (nu se ştie de către cine) parapetul din beton pus de-a latul drumului. Joaca de-a închisul – deschisul pasajului a început încă de la sfârşitul lunii trecute, când pe internet au apărut imagini cu şoferi care circulau pe pasaj. Pentru a nu le mai permite conducătorilor auto să treacă prin zonă, constructorul a decis să blocheze fizic drumul, dar şi aşa s-au găsit persoane care să-şi facă… loc. Prin urmare, vineri noaptea se putea circula iar pe pasaj (parapetul fiind dat de-o parte), în timp ce sâmbătă dimineaţă era iar blocat. Ieri, pe reţelele de socializare, se preciza că o maşină de Poliţie blochează drumul, apoi a apărut un utilaj al constructorului, dar, azi-dimineaţă, se circula din nou pe pasaj, deşi sunt montate semne de „acces interzis”.

Contactată telefonic, şefa Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Adriana Nicula, ne-a informat astăzi că situaţia pasajului a rămas neschimbată faţă de vineri (când autorităţile au informat că există o serie de probleme pe care constructorul trebuie să le rezolve şi apoi să facă recepţia lucrării) şi că drumul este în continuare închis traficului, din punct de vedere legal. De asemenea, a punctat că responabilitatea, inclusiv de securitate, aparţine constructorului.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Gabriela Dinu, ne-a informat că astăzi va avea loc o întâlnire între reprezentanţi ai Prefecturii Braşov, ai Poliţiei şi ai constructorului, pentru a se vedea ce este de făcut, pentru a rezolva cât mai repede problema. Tot astăzi, sânpetrenii au de gând să organizeze un nou protest, începând cu orele 17.30. 

Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:

Update BRAŞOV. De ce nu se deschide pasajul spre Sânpetru? Ce spun oficialii

BRAŞOV. Sânpetrenii au mutat protestul de la pasaj la Prefectură (FOTO şi VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare