Expres

BRAŞOV. Se cere chirie DUBLATĂ pentru Spitalul de Psihiatrie și Neurologie! Ce se va întâmpla?!…

 

Proprietarul clădirii în care funcţionează Spitalul de Psihiatrie și Neurologie de pe str. Mihai Eminescu a decis să dubleze chiria în plină pandemie de coronavirus, după cum a anunţat Radio România Braşov.

20.000 de euro este chiria solicitată de acum de propietar, care şi-ar fi justificat dublarea sumei cu unele cheltuieli ulterioare, cum ar fi igienizarea şi dezinfectarea.

„Nu mi se pare fundamentată justificarea, în sensul că noi acolo nu avem pacienți cu Covid-19. Adică, proprietarul invocă niște costuri de dezinfecție a respectivului spațiu, când acolo nu avem deloc coronavirus. Contractul se apropie de expirare în 30 aprilie, dar această notificare ar fi trebuit să fie trimisă cu cel puțin o lună înainte, așa ar fi fost legal. Nu poți anunța acum că vrei să dublezi chiria. Am depus deja un memoriu de mutare, cu circuite și cu tot ce trebuie, la Direcția de Sănătate Publică Brașov. În această perioadă de pandemie, am scăzut mult numărul internărilor acolo. Nu mai internăm alcoolici, nu mai internăm depresii, ci doar marile urgențe psihiatrice, precum agresivitatea și suicidal. La această oră sunt în jur de 100 de pacienți internați în pavilion”, a declarat managerul spitalului, dr. Florin Bîgiu, pentru Radio România Brașov FM.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a menţionat că nu se va plăti în plus la chirie.

„Nu vom da nici un ban în plus. Mi se pare normal ca, mai ales în această perioadă extrem de critică, să păstrăm, pentru o perioadă scurtă de timp, această chirie, urmând ca întreg spitalul să fie relocat. Chiar i-am rugat pe cei de la spital să facă la rândul lor o notificare către proprietar prin care să solicite ca, în această perioadă de criză, să prelungească acest contract de închiriere în aceiași termeni ca până acum, în aceleași condiții, cu aceeași chirie”, a spus Veştea pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare