Expres

BRAȘOV. Schimbări în circulația autobuzului de Poiană

 

De vineri şi până duminică, RAT Braşov va opera schimbări temporare în ceea ce priveşte circulaţia pe linia 20, dar şi în ceea ce priveşte locul de plecare al liniei 50 din Livada Poştei, ca urmare a  desfăşurării în această perioadă a cursei automobilistice „Marele Premiu al Braşovului” din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Astfel, de vineri, de la ora 5.30 şi până duminică, la ora 23.30, va fi blocat primul peron din capătul de linie Livada Poştei, respectiv cel aflat lângă Casa Baiulescu. În aceste condiţii, autobuzele de pe linia 50 vor opri pe următorul peron. În schimb, sâmbătă, în intervalele orare 8.10 – 11.30 şi 13.30 – 19.00, circulaţia autobuzelor de pe linia 20, între capetele de linie „Livada Poştei” şi „Poiana Braşov”, va fi întreruptă. RAT Braşov va asigura plecări din ambele capete de linie la orele 8.00 şi 13.00. De asemenea, duminică, în intervalele orare 8.10 – 11.30 şi 13.00 – 19.30, circulaţia pe linia 20 va fi sistată din nou, plecări în curse fiind programate la orele 8.00 şi 12.30, din ambele capete de linie. „RAT Braşov va depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, să asigure circulaţia mijloacelor de transport în comun pe linia 20. De asemenea, RAT Braşov îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de RAT Braşov”, precizează reprezentanții RAT Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare