BRAȘOV – Săcele. Peste 50 de șoferi verificați cu etilotestul, ieri

Polițiștii săceleni au efectuat o acțiune de control, ieri, în intervalele orare 6.00 – 9.00 și 16.00 – 20.00, pentru a combate contravențiile și infracțiunile pe linie rutieră, silvică și de ordine publică.
„În cadrul acțiunii au fost legitimate 80 de persoane, verificate și controlate 76 autoturisme și au fost efectuate 58 testări cu aparatul etilotest. Cu această ocazie, au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisarul Alina Maria Ivan.
Astfel, un bărbat de 44 de ani a fost depistat șofând, pe Bulevardul Brașovului, un autoturism care avea autorizația de circulație provizorie este expirată.
Un alt șofer, în vârstă de 62 de ani, a fost prins sub influența alcoolului, în jurul orelor 17.00, pe același bulevard din Săcele. Etilotestul a indicat 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

