BRAȘOV. S-a stins prematur poetul Ioan Gliga

„Mesajul acesta se adresează prietenilor și rudelor, precum și celor dragi tatei. Cu durere în suflet anunțăm trecerea neașteptată la cele veșnice a poetului Ioan Gliga. Cuvintele vin foarte greu și e foarte greu să exprimăm acum tot ce înseamnă el pentru noi”, a postat pe Facebook una dintre fiicele sale, brașoveanca Luminița Gliga (foto, alături de tatăl ei), artistă plastică renumită în toată lumea. Cel care i-a dat un imbold spre artă a fost chiar tatăl ei, care i-a devenit manager. „Cred că de la el am moștenit dragostea pentru pictură. Când eram adolescent, mă lua cu el peste tot și am avut contact cu mediul artistic. Totuși, nu mă gândeam că voi deveni pictoriță. Când eram în ultimii ani de liceu, tata a lansat niște cărți de colorat pentru copii. El scria textele, iar eu făceam desenele. Am fost apreciată și am luat premiu de la Uniunea Scriitorilor pentru desenele realizate”, dezvăluia într-un interviu de acum doi ani Luminița Gliga.

Născut în 19 aprilie 1944, în Ibănești-Pădure (judeţul Mureș), poetul brașovean Ioan Gliga era membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al ASTRA Brașov. A debutat pe când era elev, în revista „Muguri” a Colegiului Naţional „Andrei Șaguna” din Brașov, sub îndrumarea scriitorului și profesorului Constantin Cuza, mai târziu în revista „ASTRA” cu versuri diafane, mărturisind candoare și aspiraţii solare. Timp de 15 ani, și-a risipit generos poemele prin ziare și reviste, cu poezie sensibilă, dar și cu epigrame. I s-a decernat Premiul Tribuna la Festivalul de poezie „Laudă-se Omul și Țara” din Sighetu Marmaţiei. A colaborat la emisiuni ale Radio Cultural și la posturile de televiziune locale și naţionale. Este prezent în antologiile: „Pământule, de-acasă…” (Editura Eminescu, 1983), „Cu tot ce am aparţin acestui pământ” (Editura Eminescu, 1986), „Eminescu – pururi tânăr. Dedicaţii lirice” (Editura Litera-David, Chișinău-București, 1998). Frecvent, Ioan Gliga s-a aplecat asupra lumii gingașe a copilăriei. A dăruit celor mici, în colaborare cu fiica sa, artista Luminiţa Gliga, volumele : „Copacul fermecat”, „Micuţul vânător”, poemul „Gărgăriţă Împărat și furnicuţa Ruţa”, „Anotimpuri”, „Ghicitori”, „Alfabetul de-nvăţat”. Pentru aceste scrieri a fost distins, în 1995 și 1997, cu două premii ale Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. A publicat de asemenea volumul de poezie „Clipe și treceri” (Editura Arania, 1992), „Baladele T” (Editura Dealul Melcilor, 2001), „De veghe la candoare” (Editura Axilon, 2004).

Aprecierile criticilor

„Ioan Gliga este unul dintre poeţii cetăţii. Prezent mereu cu versuri în publicistica brașoveană și aproape anual cu un volum, poetul s-a impus ca o voce inedită în peisajul literar. Cultivând un vers clasic, poezia sa, în egală măsură, rezumându-se în liric și social, nelipsindu-i umorul, reflectă o conștiinţă literară impregnată de problemele cotidianului”. (Doru Munteanu, scriitor)
„Poezia lui Ioan Gliga izvorește din tiparele sufletului său ce vibrează puternic în versurile pe care le scrie. Poetul își trege seva din marii poeţi ardeleni, închinând valoroase poeme străbunilor și gliei strămoșești, celor care au luminat limba și cultura noastră română, apropiindu-se cu smerenie și talent de memoria lor. Natura în creaţia sa este abordată cu gingășie, poemele sale fiind delicate icoane literare. Fin observator, prin recentele sale poeme satirice, Ioan Gliga rămâne o oglindă a prezentului în care vom putea privi spre tranșeele tranziţiei”. (acad. Alexandru Surdu)
„Ioan Gliga este autorul poemului antologic «Robert» (în volumul „Clipe și treceri”, Editura Arania, Brașov) remarcabil prin căderea muzicală de ape și prin ideistica aluzivă, retrasă din silogism: îmi amintește de lirica la vârf a poeţilor adunaţi în Cercul Literar de la Sibiu, spirite baladești într-o ogivă gotică, precum Ștefan Augustin Doinaș, cu «Mistreţul cu colţi de argint», o capodoperă a literaturii române. Dăm aici, iată, peste osuarii, însă, ca-n gravurile misterioase uitate sub pereţii de catedrală, lumânările fumegă tainic și împrăștie arome sacre, funebralul e aici îmblânzit, deși nu i se răpește nimic din patima nocturn-enigmatică”. (Aurel I. Brumaru, filosof, eseist, critic literar)