Expres

BRAŞOV. S-a stabilit firma care va realiza Terminalul Aeroportului

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea (foto), a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi construirea terminalului de pasageri de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. La licitaţie lansată (în decembrie 2018) s-au înscris patru operatori economici, respectiv SC Porr Construct SRL București, Asocierea Bog’Art SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, SC Construcţii SA Sibiu şi Kesz Construcţii România SRL Cluj. Întreaga procedură de licitaţie a fost monitorizată şi verificată în permanenţă, pe fiecare etapă în parte, de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).
După calificarea celor patru ofertanţi, comisia de licitaţie a analizat în detaliu ofertele tehnice, beneficiind de suportul tehnic al experţilor de la IPTANA SA. Această etapă a reconfirmat faptul că toate cele patru firme au experienţa necesară pentru realizarea proiectării şi execuţiei Terminalului şi toţi ofertanţii au obţinut punctajul maxim, respectiv 25 de puncte. Restul de 75 de puncte poate fi obţinut în urma ofertării financiare, respectiv preţul cel mai scăzut. Astfel,  câştigătoare a fost desemnată SC Construcţii SA Sibiu, valoarea propunerii financiare fiind de 145.275.491,42 lei (inclusiv TVA), din care proiectul tehnic înseamnă 4.912.697,77 lei, iar execuţia Terminalului totalizează 140.362.793,65 lei. Conform contractului, termenul pentru realizarea documentaţiilor de proiectare este de trei luni, iar durata de execuţie a lucrării este de 9 luni.
SC Construcţii SA Sibiu a obţinut şi contractul pentru proiectarea şi realizarea a 9 obiective din incinta aeroportului.

Revenim cu declaraţiile oficiale.

 

Citiţi şi:

BRAȘOV. Patru ofertanţi pentru construirea terminalului din Aeroportul Ghimbav, obiectiv care va costa circa 40 de milioane de euro

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare