Expres

BRAŞOV. S-a găsit sursa duhorii ce ne agresează frecvent. E alta, dar tot „bio”

  • gainat_264211.jpg
 

Ca urmare a repetatelor plângeri ale braşovenilor referitoare la duhoarea care invadează frecvent oraşul şi împrejurimile, Prefectura a creat o comisie mixtă de control al soluțiilor de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de la nivelul fermelor din zona metropolitană Brașov, iar astăzi au fost prezentate concluziile. 

„Activitatea de control a fost lansată în urma analizei efectuate la nivelul Instituției Prefectului Județul Brașov cu privire la reclamațiile formulate de cetățeni privind fenomenul de disconfort olfactiv ce se face simțit periodic la nivelul municipiului Brașov și al localităților limitrofe”, a precizat prefectul Braşovului, Marian Rasaliu. Prefectul a explicat că, în urma discuțiilor purtate cu serviciile publice deconcentrate cu atribuții privind protecția mediului și sănătatea populației a rezultat că problemele de miros de la nivelul ariei metropolitane pot avea surse multiple. „O posibilă cauză a fenomenului poate fi modul de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de la nivelul fermelor din zona metropolitană Brașov, mai ales în condițiile închiderii în cursul anului trecut a unității SC Protan SA – Sucursala Codlea, care asigura acest serviciu pentru exploatațiile de animale din județ. Astfel, a fost emis Ordinul Prefectului nr. 40/16.01.2019 privind constituirea Comisiei mixte de control a soluțiilor de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de la nivelul fermelor din zona metropolitană Brașov”, a completat Rasaliu.

Comisia mixtă a fost formată din reprezentanții Instituției Prefectului, Direcției Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA); Comisariatul Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu (CJ – GNM); Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Brașov. Membrii comisiiei, care a activat în intervalul 21 ianuarie – 13 februarie 2019, au realizat verificarea existenței contractelor cu societăți autorizate în vederea neutralizării prin incinerare a subproduselor de origine animalieră ce nu sunt destinate consumului uman sau gestiunea cadavrelor incinerate la nivelul fermei prin incinerator propriu, acolo unde a fost cazul, precum și contractele în vederea valorificării dejecțiilor animaliere și gestiunea deșeurilor.

11 ferme nu aveau contracte de neutralizare a resturilor de cadavre

Au fost verificate 39 ferme din aria metropolitană, dintre care 19 ferme specializate în creșterea galinaceelor, 10 ferme de curcani, cinci de bovine, trei ferme piscicole și două de porcine. „Nu au fost verificate toate fermele de porci din aria metropolitană în condițiile apariției focarelor de pestă porcină de pe raza Județului Covasna. Ca măsură de prevenire a răspândirii epizootiei, reprezentanții DSVSA Brașov au recomandat evitarea accesului în acest tip de ferme”, a precizat prefectul.

Membrii comisiei de control au constatat că toate fermele dispuneau de contracte în vederea valorificării dejecțiilor animaliere, ca îngrășământ agricol. În urma controlului a rezultat, de asemenea, că 10 ferme își rezolvă problema subproduselor de origine animalieră (cadavre) utilizând incineratoare proprii, 18 aveau contracte cu operatori autorizați, iar 11 nu aveau contracte cu societăți care să preia cadavrele (unii avuseseră contracte cu Protan, societate care nu mai funcționează). La nivelul a 10 puncte de lucru s-au identificat erori în raportările privind cantitățile de deșeuri generate, iar şase societăți nu au putut prezenta la data controlului documentațiile privind gestiunea deșeurilor. Pentru remedierea acestor deficiențe s-au stabilit măsuri cu termene precise, urmând ca realizarea acestora să fie monitorizată de către reprezentanții GNM-SCJ Brașov și DSVSA Brașov.

Conform datelor comunicate de GNM-SCJ Brașov și DSVSA Brașov, până în prezent doar patru dintre cele 11 ferme identificate fără contracte pentru neutralizarea cadavrelor au încheiat astfel de înscrisuri cu operatori autorizați. „Facem apel pentru respectarea acestei măsuri prevăzute de lege și îi avertizăm pe cei care nu vor respecta normele în vigoare că vor face subiectul unor noi controale și vor fi sancționați, dacă nu se conformează”, a încheiat prefectul Braşovului, Marian Rasaliu.

În toamna anului trecut, sursa mirosului pestilenţial fusese identificată ca fiind fertilizator bio provenit de la fermele de păsări (găinaţ – foto 2).  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare