Expres

BRAȘOV. Refuzul de legitimare se amendează și cu 1.500 de lei

 

Refuzul unei persoane de a oferi documente/informații pentru stabilirea identității sale se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei, după cum atenționează reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Conform legislației, stabilirea identității unei persoane se face pe baza actelor de identitate, iar atunci când aceasta nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces.

Legea nr. 192/2019 (pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice), intrată în vigoare la finalul lunii trecute, prevede noile sancțiuni (majorate).

La solicitarea polițistului, persoana are obligația de a înmâna acestuia actele mai sus-menționate și de a comunica informațiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identității sale.

Conform prevederilor legale, polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în situația în care:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau a altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;

d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;

f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

g) cu ocazia unor controale sau razii;

h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare