Expres

BRAȘOV. Reabilitat de RIAL, după ce spaniolii au făcut doar 10%, „Unirea” are dotări unicat

  • boghiu-deschidere.jpeg
 

Pe lângă elevii de la Școala Gimnazială 19 și de la Colegiul Național „Andrei Șaguna”(detalii: BRAȘOV. Deschidere de an cu promisiuni: investiții în două școli foarte apreciate) vești bune a adus „primul clpoțel” și pentru liceenii de la Colegiul Național „Unirea”: în prima zi de școală, ei s-au întors, după patru ani, în clasele din corpul A, astfel că tot programul școlar a revenit într-un singur schimb.

,,Ne bucurăm să venim cu o veste bună astăzi, odată cu începerea școlii. Elevii din Colegiul Național Unirea vor putea reveni la clasele din corpul A, unde lucrările de reabilitare au fost încheiate în mare parte. Le urăm mult succes elevilor în noul an școlar și ne bucurăm că aceștia vor putea să desfășoare ore în cursul dimineții”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, prezentă la deschiderea anului școlar de la colegiul centenar.

Lucrările de reabilitare a acestei clădiri au început în 2017, fiind executate de către firma spaniolă Construcciones Deco S.A (care a executat proiectul și la Colegiul Național de Informatică Gr. Moisil). Deși termenul de finalizare a acestora era iulie 2019, până la acel moment compania spaniolă nu a reușit să execute decât 10% din totalul lucrărilor. La sfârșitul lunii august 2019 s-a semnat contractul pentru continuarea lucrărilor cu SC RIAL SRL. Pentru a putea finaliza lucrările la clasele din corpul A, în ultimele luni RIAL-ul și-a alocat cea mai mare parte a resurselor umane pentru această investiție. În acest moment, toate sălile de clasă sunt funcționale, excepție făcând sala festivă și subsolul.

Acest proiect a adus în învățământul brașovean o serie soluții inovatoare în ceea ce privește amenajările interioare și exterioare, de la sistemul de iluminat al claselor, la amenajarea subsolului sau la instalarea liftului exterior, care oferă facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Acesta este primul de acest fel la o şcoală din Braşov.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare