Expres

BRAȘOV. Puteți câștiga o bicicletă, după trei zile de „cursuri”

 

Asociația Tot Mai Verde din Brașov va organiza două evenimente în cadrul Forumului Orașelor Verzi la care invită comunitatea brașoveană. Evenimentul „Hai pe două roți!” este un eveniment destinat persoanelor care nu știu încă să meargă pe biciclete și doresc să învețe. Asociația va pune la dispoziție participanților biciclete de tipuri diferite pe care aceștia vor putea învăța, de la biciclete fără pedale (balance bike) pentru cei mici până la biciclete cu roți de 28 inci.

Evenimentul se va desfășura între 10 și 12 septembrie, pe Aleea Tiberiu Brediceanu (lângă Direcția de Sport a județului Brașov) după următorul program. Vineri 10 septembrie, de la ora 14 la ora 20, sâmbătă 11 septembrie și duminică 12 septembrie, între orele 10 și 20. La final, duminică 12 septembrie, în jurul orei 18:30, va avea loc o tombolă în care vor fi oferite bicicletele din cadrul evenimentului participanților care au exersat mersul pe ele. Este programat și un concurs destinat copiilor care vor folosi biciclete fără pedale (balance bike). Concursul va avea loc sâmbătă 11 septembrie, începând cu ora 17:00.

Evenimentul „Parada bicicletelor” este un eveniment destinat tuturor categoriilor de bicicliști. Scopul este să înțelegem atât noi, utilizatorii de biciclete, cât și autoritățile, cât de mulți suntem și să încurajăm accelerarea dezvoltării infrastructurii velo în Brașov.

Pentru primii 300 de înscriși la eveniment, vor fi oferite tricouri gratuite.

Evenimentul va avea loc duminică, 12 septembrie, începând cu ora 15. Locul de întâlnire este zona debarcader la lacul Noua. Validarea înscrierilor și înmânarea tricourilor va fi până la ora 15:45.

Ne vom organiza pe categorii de biciclete și vom pedala. Parada va începe la ora 16 pe traseul: Calea București, Str. Toamnei, B-dul M. Kogălniceanu, Str. Iuliu Maniu și Str. Mureșenilor până în Piața Sfatului”, spune Iulian Dudiță, reprezentantul asociației.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare