Expres

BRAŞOV. Purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, avansat în grad, cu ocazia Zilei Poliţiei Române

 

Agentul şef adjunct Gabriela Dinu, care de mai bine de un an reprezintă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, în calitate de purtător de cuvânt, a fost avansat în grad, astăzi, asemenea altor zeci de colegi de-ai ei, cu ocazia sărbătoririi în avans a Zilei Poliţiei Române, care va avea loc pe 25 martie.

Astfel, Gabriela Dinu a devenit agent şef. absolventă a Academiei de Poliție, promoția 2003, ea a intrat în rândurile Poliţiei Braşov în 2014, după doi ani de misiune în Afganistan, dar şi după o perioadă de activitate la Bacău.

Ea este purtător de cuvânt a IJP Braşov din data de 1 decembrie 2016, după ce comisarul şef Liviu Naghi şi-a depus dosarul de pensionare.

Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită de poliţiştii braşoveni, astăzi, la Aula Universităţii Transilvania, în prezenţa prefectului Braşovului, Marian Rasaliu, care le-a mulţumit pentru activitate şi a citit mesajul ministrului de Interne, Carmen Dan.

Nu doar poliţiştii care au fost avansaţi în grad s-au bucurat de un moment de atenţie, ci şi cei care au urcat pe podium la competiţii sportive interne (de tenis de masă, tir, fotbal şi şah) şi cei care au pus în lumină bună IJP Braşov, anul trecut.

Printre aceştia din urmă se numără şi poliţistul din Rupea care a intervenit pentru a salva de la moarte o familie care plonjase cu autoturismul într-un lac de pe marginea DN 13, în zona Rotbav. Eugen Sin se deplasa cu autoturismul personal pe DN 13, în vara anului trecut, când a avut loc accidentul, iar el a oprit şi a intervenit alături de alte persoane, pentru a-i salva pe mama, tatăl şi fiica de 3 ani care se aflau în maşină.

De asemenea, a fost scos în evidenţă fiul în vârstă de 13 ani al unui cuplu de poliţişti din cadrul IJP Braşov care a returnat un portofel găsit într-un supermarket din Braşov, în care erau 2.000 de lei, documente de identitate şi carduri bancare. Băiatul l-a găsit pe proprietar cu ajutorul tatălui său, cu care se afla la cumpărături.

foto – eveniment Aula Universităţii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare