Expres

BRAŞOV. Protecţia Consumatorilor a emis dispoziţie de oprire temporară a activităţii restaurantului din Şercăiţa

 

Comisarii Protecţiei Consumatorilor Braşov au emis dispoziţie de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate în cazul complexului turistic din Şercăiţa de la care mai mulţi nuntaşi şi chiar mireasa au ajuns la spital, sâmbătă seară, cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Măsura a fost luată după controlul de ieri (detalii AICI).

Potrivit informaţiilor oferite astăzi de şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, s-au constatat depășiri ale parametrilor microbiologici la enterobacteriacee, la probele de aperitiv (format din vinete cu maioneză, icre, doboș de cașcaval cu șuncă, mini șnițele din piept de pui, salam, telemea), supă cu tăiţei şi prăjituri.

„Ținând cont de acest aspect, pentru limitarea prejudicierii sănătății consumatorilor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brașov a întocmit în cauză un proces verbal de constatare prin care s-a dispus operatorului economic ca și măsură complementară, în conformitate cu prevederile legale, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor constatate, ținând cont că s-a prestat un serviciu care a pus în pericol sănătatea și securitatea consumatorilor participanți la acel eveniment, urmând ca acțiunea de control să se finalizeze la data de 23.07.2018, dată la care se va întocmi un proces verbal de constatare a contravenției și se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de actele normative în vigoare”, a informat Sorin Susanu.

Sâmbătă seară, echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brașov au transportat 12 persoane la spital, iar alte 9 au mers singure la unitatea medicală, având probleme digestive de la o posibilă toxiinfecție alimentară, după cum ne-a informat, în acea seară, plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Alţi nuntaşi ar fi primit îngrijiri medicale la local. Astfel, numărul celor care s-au simţit rău de la mâncare ar fi 29. Printre cei care au ajuns la spital s-a aflat și mireasa.

Potrivit unor surse, nunta era a unui polițist din Făgăraș, iar la eveniment participau în jur de 450 de persoane.

CITIȚI ȘI:

Update. BRAȘOV. Mireasa și un copil, printre persoanele transportate la spital cu suspiciune de toxiinfecție alimentară! Protecția Consumatorilor a început verificările de azi-noapte

Update. BRAȘOV – Șercăița. 21 de persoane au ajuns de la petrecere la spital


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare