Expres

BRAȘOV. Profesorii protestează în școli și la Prefectură. Se pregătește greva generală

 

„Se vor închide școlile, dacă lucrurile vor rămâne în felul acesta”, avertizează liderul Federației Sindicatelor Libere din Invățământ (FSLI), Simion Hăncescu, într-o declarație pentru Europa FM referitoare la protestele anunțate de sindicatele din Educație – care încep astăzi – după ce Guvernul a aprobat creșterea de la 1 ianuarie 2022 a salariilor din domeniu cu 1/4 din diferența între grila prevăzută de Legea 153 și salariul din prezent. Hăncescu a mai spus că „oamenii sunt hotărâți să ajungă la grevă generală”.

Deocamdată, astăzi, 20 decembrie, şi mâine, 21 decembrie, între orele 14.00 şi 17.00, salariaţii din Educaţie vor picheta sediul Prefecturii Braşov, la fel cum se va întâmpla în fiecare judeţ din ţară. Mişcarea de protest este organizată, la Brașov, de sindicaliştii de la Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”.
Profesorii spun că salariile ar fi trebuit să crească, potrivit legii, cu 25%, încă din 1 ianuarie 2020, dar măsura a fost prorogată de guvernele Orban și Cîțu, iar acum Guvernul vrea să le ofere doar 7 sau 8 procente (4% la salariul net). „Această creştere este de neacceptat. Nu poţi să-ţi baţi joc de angajaţii din învăţământ. De doi ani a existat înţelegere, dar să vii în anul al treilea cu neacordarea tranşelor prevăzute de lege este prea mult. La Braşov, am solicitat Primăriei pichetarea Instituţiei Prefectului în zilele de 20 şi 21 decembrie, iar în unităţile de învăţământ se va desfăşura greva japoneză, începând cu 20 decembrie”, a transmis Adrian Radu, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Braşov, din învăţământul preuniversitar.

Care sunt revendicările

„Dată fiind intenţia exprimată de actualul Guvern privind majorarea salariilor din educaţie prin Ordonanţă de Urgenţă cu 25% din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut în Legea 157 / 2018 pentru 2022 şi cele din luna decembrie 2021, trebuie să subliniem următoarele: din 2019 nu s-au mai operat majorări salariale pentru salariaţii din învăţământ, deşi nivelul preţurilor a crescut în mod constant. Învăţământul, teoretic o prioritate naţională, ar fi trebuit să primească o alocare bugetară de 6% din PIB. A rămas la nivel de deziderat şi de momeală electorală. Cadrele didactice, personalul auxiliar şi nedidactic au însărcinări suplimentare care nu au nicio legătură cu activitatea dintr-o instituţie de învăţământ (a se vedea doar ultima însărcinare privind testarea elevilor COVID 19). Dotarea cu mijloace electronice pentru învăţământ on-line de slabă calitate coroborate cu foarte slaba acoperire cu sursă Internet în special în mediul rural. De subliniat este şi lipsa manualelor care să corespundă cu modificările din curriculum şi planurile de învăţământ, în special la liceu. Ne exprimăm protestul faţă de încercarea de «cosmetizare» a stării de fapt din partea decidenţilor politici şi de manipulare a salariaţilor din învăţământ cu «pomeni», care la nivel salarial înseamnă în jur de 4% în plus la salariul net”, a detaliat acesta.

În şcoli, va fi grevă japoneză, începând de astăzi. Însă, dacă decidenţii nu vor lua în seamă revendicările, sindicaliştii anunţă măsuri mai drastice. „În urma consultării pe care o vom avea cu membrii de sindicat, intenţionăm să boicotăm încheierea mediilor pe semestrul I şi să «prorogăm» revenirea la cursuri, în funcţie de reacţia decidenţilor politici, decize echivalentă cu greva generală”, a mai spus Adrian Radu.

Foto: arhivă

Citiți și:

Profesorii amenință cu proteste de stradă / UPDATE. Li se majorează salariile de anul viitor…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare