Expres

BRAȘOV. Problema AERULUI! Încă două zile până la DEZBATEREA promisă de primarul George Scripcaru

 

Peste două zile, respectiv vineri, la orele 12.00, va avea loc dezbaterea publică pe tema aerului din municipiul Brașov. Edilul George Scripcaru este cel care a anunțat că va avea loc această dezbatere, la Primărie, în sala de Consiliu. 

Până în prezent au avut loc trei proteste, „timide”, în fața Primăriei Municipiului Brașov, în contextul în care aproape tot orașul este învăluit periodic de valuri de mirosuri insuportabile (excepție cartierele Șchei și Noua), iar stațiile de monitorizare a calității aerului înregistrează niveluri periculoase.

Amintim că, Braşovul a avut, în cea mai rea zi a calităţii aerului din acest an, concentraţii de particule periculoase ce au atins 1134 µg/m3 (la cea mai poluată oră), fiind considerat un nivel „extrem”, potrivit nytimes.com.

Limita superioară a calității aerului „bun”, așa cum este definit de Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite ale Americii, este de doar 12 micrograme pe metru cub pe 24 de ore, avertizează aceeaşi sursă.

Particulele minuscule produc ravagii asupra sănătății umane.

Agenția pentru Protecția Mediului Brașov nu a publicat nici un buletin, săptămâna aceasta, pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului.

Cel mai recent buletin este pentru ziua de 12 decembrie (vezi AICI), când stațiile au avut următoarele rezultate: pe Bulevardul Alexandru Vlahuță – „Rău” (5 pe o scară până la 6, unde 6 este foarte rău), pe Calea București, Bulevardul Gării și în localitatea Fundata – „Mediu” (4), pe Memorandului – „Foarte bun” (2) și în Sânpetru – „Excelent” (1).

Cu două zile mai înainte, respectiv pe 10 decembrie, stațiile de pe Calea București, Bulevardul Gării și Bulevardul Alexandru Vlahuță au indicat valoarea 5 („rău”). Doar la stația din Sânpetru a fost înregistrat nivelul 1 („excelent”), iar la Fundata 2 („foarte bun”).

Aplicațiile pe care le folosesc cetățenii – și pe care reprezentanții Primăriei Brașov le contestă – indică în continuare valori îngrijorătoare ale poluării din aer.

 

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. E OFICIAL! Stațiile din oraș confirmă: AER „RĂU”!!!

BRAȘOV. Oprit să ia cuvântul în ședința de Consiliu Local! Nu s-a putut discuta despre POLUAREA AERULUI! Ce a promis primarul George Scripcaru!?

DE INTERES! Un BRAȘOVEAN va lua cuvântul în ședința de mâine a CONSILIULUI LOCAL, pe tema CALITĂȚII AERULUI 

BRAȘOV. Protest în fața Primăriei, astăzi, la două luni după promisiunile făcute de George Scripcaru! (vezi VIDEO)

BRAŞOV. Nivel extrem de toxicitate în aer! Susţine New York Times!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare