Expres

BRAŞOV. Primăria a anunţat când încep LICITAŢIILE pentru PARCĂRILE DE REŞEDINŢĂ

 

Astra I și Uzina II (Drumul Cernatului) sunt primele cartiere în care se vor scoate la licitație locurile de parcare de reședință rămase libere, în 2020. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, licitația va avea loc luni, 6 aprilie, de la ora 9.00, în curtea interioară a Primăriei (Casa Căsătoriilor).

În total, sunt programate 8 sesiuni de reatribuire principale și tot atâtea sesiuni, pentru aceleași zone, în a doua jumătate a anului.

Ultima sesiune principală este programată marți, 9 iunie, pentru zona Valea Cetății. Ultima reatribuire din a doua parte a anului va fi tot pentru Valea Cetății, pe 9 noiembrie.

Anul trecut au fost reatribuite, prin licitaţie publică, 2.110 locuri de parcare de reședință și atribuite 86 de locuri de parcare de reședință nou create.

La finalul programărilor de reatribuire, în lunile noiembrie și decembrie, au fost atribuite direct 500 de locuri de parcare rămase disponibile în parcările de reședință.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt ocupate 39.100 de locuri de parcare în parcările de reședință, dintr-un total de 44.400 locuri amenajate.

Programarea reatribuirii locurilor de parcare în parcări de reședință, pe anul 2020 poate fi găsită AICI

Detalii privind dosarul și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a participa la licitațiile de concesionare a unui loc de parcare de reședință se găsesc AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare