Expres

BRAȘOV. Primăria a anunțat că începe campania de dezinsecție și deparazitare / Atenție, totuși, la căpușe!

 

Atenție la căpușe, atât pentru sănătatea voastră și a familiei, cât și pentru cea a animalelor de companie! Odată cu încălzirea vremii, și-au refăcut simțită prezența acești paraziți, care uneori sunt purtători de boli pe care le pot transmite prin mușcătură (detalii AICI).

Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat astăzi că a fost demarată prima campanie de dezinsecție a domeniului public din municipiul Brașov din acest an. În paralel, se desfășoară activitatea de deratizare, iar în a doua parte a săptămânii încep și tratamentele împotriva căpușelor.

Acțiunile se vor desfășura în întreg municipiul Brașov, în tot ceea ce înseamnă parcuri, spații de joacă, locuri de picnic și suprafață verde a municipiului Brașov, după cum a precizat viceprimarul Sebastian Rusu.

Produsul utilizat pentru dezinsecție este Cymina Plus, având substanță activă cipermetrin, folosită pentru combaterea insectelor adulte.

În cazul tratamentelor pentru combaterea căpușelor în zonele de agrement (parcuri, locuri de joacă, locuri pentru plimbat animalele de companie etc.), produsul utilizat este Deltatim Plus, având substanță activă deltametrin.
Produsele menționate pentru serviciile de dezinsecție/tratamente combatere căpușe se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide, fiind avizate pentru profilaxia sanitar umană de către Ministerul Sănătății, și fac parte din grupa Xn de toxicitate.

„Facem un apel la apicultorii brașoveni ca, în perioada execuției tratamentelor fitosanitare, tratamentelor pentru combaterea căpușelor și a serviciilor de dezinsecție pe domeniul public și privat (perioada 10 – 16 mai), să ia toate măsurile necesare în vederea protejării familiilor de albine din municipiu”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare