Expres

BRAȘOV. Polițistul Marian Godină, despre „cocalarii” de pe Bulevardul Gării și „flash-urile lui nea’ Gicu”

 

Polițistul brașovean Marian Godină a povestit, recent, despre o întâmplare de pe Bulevardul Gării din Brașov, unde recent a și avut loc o amplă acțiune pentru verificarea tinerilor care se adună în zonă (n.r. la Sala Sporturilor) cu autoturisme „tunate”.

Polițistul și-a început postarea explicând că este client fidel al comercianților de brânzeturi de la Piața „Dacia”, care se află în apropierea bulevardului menționat și că, prin urmare, merge frecvent acolo.

„Coborând pe Bulevardul Gării, am observat pe sensul celălalt un echipaj de poliție care acționa cu un pistol radar.
Nu m-a atins niciun sentiment de dor, nici de postura de polițist cu radar care aplică amenzi, nici de cea de contravenient care primește amendă pentru depășirea vitezei, deși cunosc ambele posturi, (am și dat, am și luat) iar ambele mi se par incomode”, a scris Marian Godină, povestind apoi despre ce i s-a întâmplat la Piața Dacia.

Revenind la ce a văzut în trafic, el a scris mai departe despre „flash-urile lui nea’ Gicu”:

„Merg tot pe Bulevardul Gării, exact pe unde am venit. Un pieton calcă pe trecere, așa că încetinesc de la distanță și apoi opresc. Prin stânga și prin dreapta mea, doi tineri trec ghiulea cu bolizii lor. Pe pieton îl ocolesc, iar acesta se întoarce spre ei și le arată degetul mijlociu, bodogănind ceva. Nu am radar în ochi, Astra Zeneca a fost pentru săraci și a venit fără nicio aplicație, dar pot bănui că după ce au ocolit pietonul, au accelerat până la peste 100.
Speram ca acel polițist să mai fie acolo-n deal și să-i surprindă pe concurenții întrecerii.
Deodată li se văd aprinse stopurile pe frână și încetinesc până sub 50.
Nea Gicu, cu bască pe cap, dintr-un Opel vechi și ruginit, venind din sens opus, dădea flash-uri de zori, zâmbind autosatisfăcut de propria-i omenie.
Cocalarii au trecut cuminți pe lângă polițistul cu pistolul radar în mână, eu m-am dus acasă unde am constatat că una din bucățile de brânză era mult prea sărată pentru gusturile mele, iar ‘nea Gicu și-a continuat drumul bucuros că făcuse o faptă bună.
PS: În poză sunt eu în urmă cu vreo cinci ani, îl așteptam pe ‘nea Gicu, dar cu Opelul lui nu putea depăși viteza. Dar putea da flash-uri din sens opus”.

Găsiți AICI postarea completă.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Razie rutieră lângă Sala Sporturilor?! FOTO – VIDEO

Update. BRAȘOV. Zeci de sancțiuni în urma raziei de azi-noapte, din zona Sălii Sporturilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare