Expres

BRAȘOV. Polițiștii vă pot înregistra audio-video fără consimțământ, în anumite condiții – NOUTĂȚI LEGISLATIVE!

 

Mai sunt doar câteva zile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. În acest context, reprezentanții Poliției Județene Brașov au venit cu o serie de informații privind drepturile pe care le au polițiștii, atunci când vine vorba despre folosirea mijloacelor tehnice din dotare.

„Acțiunile polițistului în spații publice, precum și intervenția realizată în condițiile art. 38 ori pentru executarea unui mandat pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimțământul persoanelor vizate. Poliția Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea și siguranța publică”, au precizat reprezentanții IJP Brașov.

De asemenea, conform legii care va intra în vigoare pe 26 ianuarie, Poliția Română va fi autorizată să acceseze, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a spațiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor administrației publice centrale sau locale, cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, atunci când:

a) există motive verosimile pentru a bănui că imaginile pot servi la identificarea:
persoanelor care pregătesc, săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune;
-persoanelor care au fost prezente la locul săvârșirii unei infracțiuni ori au cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
-persoanelor date în urmărire sau căutate potrivit legii;
-bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară;

b) imaginile sunt necesare pentru:
-constituirea și adaptarea dispozitivelor de menținere a ordinii publice, cu ocazia adunărilor publice sau a evenimentelor ce implică prezența unui public numeros, precum și pentru realizarea intervenției în cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat;
-îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație rutieră.

Pe de altă parte, se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conținute de imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video în alte scopuri decât cele în care au fost colectate, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.

Poliția Română poate păstra imaginile și înregistrările audio o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile și/sau înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile.

CITIȚI ȘI:

„Poliția!”… Iată cum se vor prezenta și angajații IJP BRAȘOV, odată cu intrarea în vigoare a noii legi privind ordinea și siguranța publică

BRAȘOV. Ce drepturi va avea persoana condusă la sediul Poliției

Atenție, brașoveni: Se modifică legislația în materie de ordine și siguranță publică! Iată ce au voie să facă polițiștii

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare