Expres

BRAȘOV. Podul Dracului, curățat de mizeriile celor care nu se mai sperie de amenzi

  • salubrizare2_270721.jpg
  • salubrizare4_270720.jpg
  • salubrizare5_270719.jpg
  • salubrizare1_270718.jpg
 

A început curațenia în zona Podul Dracului, din zona Șchei, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, sorin Toarcea.

„Din păcate, după ce în anul 2015 toate deșeurile depozitate în acea zonă au fost ridicate, o parte dintre brașoveni nu au înțeles că, dincolo de contravenția pe care o săvârșesc, aruncarea deșeurilor în zona verde înseamnă poluarea zonei, cu efecte pe termen lung, și continuă să depoziteze ilegal deșeuri. Astfel că, de săptămâna trecută s-a luat decizia de a se face o nouă salubrizare a zonei. Activitatea de salubrizare este una dificilă, atât din cauza vegetației, cât și a faptului că vorbim de o zonă în pantă, foarte înclinată, în care accesul auto, pentru ridicarea deseurilor, se poate face doar în partea superioară”, potrivit sursei citate.

Tipurile de deșeuri aruncate acolo sunt diverse, de la carcase de frigidere sau aragaze, la saltele, poșete, plase de gard metalice sau genți de voiaj. Doar în primele patru zile, angajații operatorului de salubrizare au colectat peste 55 de mc de deșeuri.

„Având în vedere că, în ciuda amenzilor mari, persoane fizice între 800 și 1.600 de lei, persoane juridice, între 1.600 și 2.500 de lei, și a sancțiunilor aplicate de Poliția Locală, numai în acest an au amendat 306 persoane pentru depozitări ilegale de deșeuri, valoarea totală a amenzilor fiind de 177.500 de lei, încercăm să găsim o soluție de alimentare cu curent și luăm în calcul instalarea unui sistem de supraveghere video a zonei”, a precizat Toarcea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare