Expres

BRAȘOV. Platforma din spatele fostei Bănci Agricole va intra în reparații! În rest, Piața Sfatului este a localnicilor și turiștilor

 

Municipalitatea intenționează să repare platforma din spatele fostei Bănci Agricole (Piața Sfatului nr. 27), pentru ca apoi să poată pune mai bine în valoare zidurile Cetății, conform administratorului municipiului Brașov, Miklos Gantz.

În prezent, documentația este la avizare, la Direcția de Cultură. Administratorul Brașovului a precizat că lucrările se vor limita la reparații pavaj și sistem de iluminat public. Prin reparațiile ce vor fi efectuate, Municipalitatea speră să-i redea farmecul zonei, așa cum s-a întâmplat cu Piața Enescu.

Lucrarea în cauză este singura care se va desfășura în această vară, în Piața Sfatului, astfel că brașovenii și turiștii se vor putea bucura în voie de spațiul pietonal și de terase.

Evenimente pregătite pentru luna iulie

Mai mult, după cum a dezvăluit Miklos Gantz, Primăria Brașov va organiza luna viitoare, în Centrul Istoric, evenimente cuprinse în programul anual. Unul dintre acestea va fi Caravana Metropolis, care va aduce filme în Piața Sfatului, în perioada 4 – 9 iulie. Peliculele vor fi proiectate în fiecare seară, începând cu orele 21.30. 

De asemenea, pe 7 iulie Filarmonica Brașov va face spectacol în Piața Sfatului, cu „Pagini simfonice în ecouri estivale” – dirijor Cristian Oroşanu, iar în următoarea zi va avea loc un concert al Operei, tot în Piața Sfatului, cu arii din Verdi, Rosini, Strauss, Gershwin şi Bizet. 

Totodată, pe 22 iulie va avea loc un concert de muzică militară, pe strada Sfântul Ioan (citiți și: BRAȘOV. Șantierul din spatele hotelului Aro Palace va fi închis luna viitoare… cu fanfară).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare