Expres

BRAȘOV. Pensiile se „întind” între 520 de lei și 26.000 de lei

 

La Braşov, un fost magistrat a încasat, în luna martie 2018, o pensie de serviciu de circa 5.600 de euro. Este cea mai mare pensie din Braşov, pensie specială, cea mai mare pensie de asigurări sociale fiind însă de 12.600 de lei.

La cealaltă extremă, sunt 13.768 de pensionari – aproape 10% din total pensionarilor braşoveni, care primesc pensia minim garantată, de 520 de lei.
„La Braşov, conform ordonanţei 6/2009, pensia cea mai mică este de 520 de lei, în situaţia în care cuantumul pensiei este mai mic de 520 de lei, se compensează această sumă de la bugetul de stat. Cea mai mare pensie de asigurări sociale este de 12.600 de lei. Pensie de serviciu cea mai mare este de 26.000 de lei”, a explicat Delia Tîrcolea, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Braşov, pentru RTT Brașov.
Aproximativ 90% din pensiile plătite la Braşov sunt sub 2.000 de lei, potrivit reprezentanţilor CJP Braşov. Astfel 36.081 de persoane primesc pensii cuprinse între 520 şi 1000 de lei, însă cei mai mulţi braşoveni, 83.000 de persoane, primesc pensii între 1.000 şi 2.000 de lei. Pensii peste 2.000 de lei primesc 14.216 de pensionari, iar între aceştia sunt şi câţiva pensionari „de lux”. Se ajunge la diferenţe atât de mari pentru că în România se poate corela încă pensia de stat cu pensia de serviciu. „Dacă facem referire la pensia de serviciu, în cazul de față, a unui magistrat, baza de calcul şi modul de calcul sunt cu totul diferite,  pentru că baza de calcul se constituie din venitul pe ultimele şase luni, venitul net din care se plăteşte 85%, deci modul de calcul este total diferit faţă de pensia de asigurări sociale”, a explicat  Delia Tîrcolea.
Pensii de serviciu primesc angajaţi din MAI, MApN, ai serviciului de informaţii, aeronautic civil şi navigant profesionist, ai Corpului Diplomatic şi Consular, ai Curţii de Conturi, dar şi judecătorii sau procurorii, membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, adică senatorii şi deputaţii, dar şi funcţionarii parlamentari.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare