Expres

BRAŞOV. PasionaţIi de skateboarding vor face demonstraţii în weekend

 

Unii dintre cei mai buni skateri din România se vor afla sâmbătă la Braşov, pentru a sărbători – cu puţină întârziere – Ziua Internaţională a acestui sport („Go Skateboarding Day”), marcată în numeroase oraşe din lume pe 21 iunie.

Pasionaţii de skateboarding se vor întâlni, începând cu orele 11.30, în parcul din Centrul Civic, pentru demonstraţii, apoi, în jurul orelor 14.00, vor porni, pe trotuar, spre pietonalul din Răcădău. Evenimentul este organizat de asociaţia sportivă „Flava Sports”.

„Go Skateboarding Day este o desfăşurare neconvenţională şi spontană: încercarea de a aduna skateboarderi de orice vârstă, culoare şi crez într-o sărbătoare a skateboarding-ului pur. Evenimentul, aflat între timp la unsprezecea sa ediţie, are loc an de an pe 21 iunie, Ziua internaţională a skateboarding-ului, şi îşi propune să celebreze skateboarding-ul în cea mai pură formă a sa şi să promoveze spiritul creativ al acestuia. Deja o tradiţie în toată puterea cuvântului a scenei autohtone, Go Skateboarding Day adună an de an cei mai buni skateri din România pentru sesiuni de neuitat pe străzile Braşovului, perla coroanei fiind întotdeauna ansamblul de trepte de pe pietonalul Răcădau, socotit de mulţi cel mai bun spot de skate din România”, au explicat organizatorii, pe pagina de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare