Expres

BRAŞOV. Parcare automatizată privată, pe strada Apollonia Hirscher?!

 

Compania Elmas intenţionează să amenajeze o parcare automatizată în Centrul Istoric al municipiului Braşov, în apropiere de Piaţa Sfatului.

Mai exact, aceştia au depus o solicitare la Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov, pentru emiterea unui punct de vedere cu privire la amenajarea parcării automatizate în imobilul cu numărul 5 de pe strada Apollonia Hirscher.

Solicitarea a fost analizată şi respinsă ieri, de Comisia de Circulaţie. Solicitarea formulată de Elmas privea schimbarea destinaţiei în birou prin remodelare construcţie şi amenajare parcare automatizată, dar a fost respinsă din start, întrucât Comisia de Circulaţie nu emite puncte de vedere, ci se ocupă de avizarea sau nu a unor propuneri.

De asemenea, s-a constatat că planşa depusă de solicitant nu era în concordanţă cu Certificatul de Urbanism, în care erau specificate doar birouri, nu şi parcare. Astfel, dacă Elmas nu renunţă la ideea de a amenaja parcarea automatizată, cu 200 de locuri, are nevoie de un nou certificat de urbanism, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Imobilul avut în vizor pentru amenajarea parcării se află în zona intersecţiei străzii Apollonia Hirscher cu strada Grigoraş Dinicu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare