Expres

BRAȘOV. Până la paradă, Junii vă așteaptă astăzi la un alt obicei spectaculos

  • juniaruncatulbuzduganului12_211355.JPG
  • IMG_1578_250238.JPG

Până la mult așteptata paradă de duminică, la care iau parte toate cele șapte grupuri, „Aruncarea-n ţol”, unul dintre ritualurile Junilor din perioada Săptămânii Luminate, la origini un vechi ritual de confirmare şi de iniţiere în ceata de feciori, va avea loc astăzi, de la ora 17, în Piaţa Unirii. Junii Tineri îşi vor face intrarea în piaţă cântând Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt, iar după aceea vor juca hora Junilor şi vor îndeplini alt străvechi ritual, cel al aruncării buzduganului. După ce ultimul june din lista a aruncat buzduganul, vătaful si armaşii vor oferi bărbaţilor din public posibilitatea de a arunca buzduganul în faţa Bisericii Sfântul Nicolae. Mai întâi aruncă bărbaţii din comitetele Junilor, apoi junii din public, apoi oricare dintre bărbaţii prezenţi care doresc să încerce. După ce au aruncat buzduganul toţi bărbaţii care au dorit să participe la această încercare, junii aduc ţolul în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri vor fi aruncaţi spre cer.
Pr. prof. dr. Vasile Oltean – fost director al Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului şi un reputat specialist al fenomenului – ne reaminteşte în semnificaţiile iniţiale ale obiceiului: „De obicei, Joia luminată, după-amiază, junii se adunau la vătaf, apoi mergeau Sub Tâmpa, unde petreceau cu plăcinte, pentru ca seara să facă petrecere la armaşul mic, sau la vătaf. După petrecere, ca o distracţie, fiecare june era „aruncat în țol”: mai mulţi juni, cel mult zece, ţineau capetele unei cerge („țol”) şi fiecare june era aruncat de trei ori în sus la o înălţime impresionantă, astfel că, uneori – dacă-l aruncau în interiorul unei şuri – «îl da de grindă». Al. Surdu găseşte similitudini între acest joc al junilor şi practicile rituale nord-indo-europene, fiind considerat un ritual tipic de iniţiere. Se ştie că junele care nu era dat joi în țol, fiindcă refuza, se temea sau pur şi simplu absenţa, era dat în țol drept pedeapsă a doua zi, în Piaţa Prundului”. Astăzi aruncarea în țol se face doar în Vinerea Luminată, în Piaţa Prundului, fără valoare punitivă, ba chiar junii sunt deosebit de încântaţi de mulţimea care se adună, de obicei, să îi admire. Ceea ce întăreşte şi mai mult caracterul jocului de iniţiere este remarca folcloristului Ion Muşlea, care consideră că la început doar nou intraţii în rândul junilor erau aruncaţi în cergă („țol”). De aceea, în prima zi (adică joia) ritualul era restrâns, intim, doar între juni, fără participare publică.
„La fel se întâmpla la toate popoarele antice, unde jocul de iniţiere era condiţia ca tânărul să intre în organizaţia de luptă şi avea o conotaţie războinică, plină de duritate şi dramatism, căreia tânărul i se supunea cu stoicism, iar în caz contrar suporta consecinţele, care adeseori erau comune cu moartea. Cu siguranţă că la origini obiceiul presupunea posibilitatea călătoriei în lumea de dincolo, privilegiu de care se bucurau cei iniţiaţi în tainele vieţii şi ale morţii. Împlinind această ritualitate sacră, junii marcau astfel o potenţă dobândită în urma trecerii printr-o perioadă de iniţiere”, a conchis prof. Oltean.

Foto: arhivă 2016


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare