Expres

BRAȘOV. Omagiu emoționant pentru managerul Redutei

 

Reprezentanții Centrului Cultural Reduta îi aduc un omagiu emoționant lui Marius Cisar, actor și manager al Centrului Cultural Reduta, care s-a stins fulgerător, luni, 24 august 2020, la vârsta de 51 de ani, în urma unui infarct.

„Marius Cristian Cisar, o prezență scenică memorabilă a plecat să joace un rol printre îngeri.

A venit pe lume odată cu anul 1969… adică pe 1 ianuarie. Întâi, a fost un maniac al lecturii. De prin clasa a doua a început să citească (fără să-l oblige cineva) tot ce îi cădea la îndemână, de la cărțile de povești, la romane pentru copii, de la literatura comsomolistă la cea autentică. În timp,  a devenit mai selectiv.
A trecut prin liceu cu ușurință, datorită lecturii și pasiunii pentru teatru (pe care o avea încă din grădiniță, când a fost selectat pentru rolul doctorului, într-o micuță scenetă).

În copilărie, a putut vedea la televizorul Lux alb negru, cu diagonala mare, Integrala Capodoperelor lui Shakeaspeare, cu trupa de la Royal Shakespeare Company. A fost fascinat și joaca copilului din sine era de-a Romeo și Julieta, Hamlet sau Macbeth.

În treapta a doua de liceu avea deja trupa sa de teatru, în care juca și regiza, iar roadele le culegea în cadrul competițiilor („Cântarea României”).

Pe la 14 ani, a început să scrie poezii, iar în anii liceului, frecventa Cercul poeților din Sibiu, îndrumat fiind de profesorul de engleză, Radu Turcanu. Mai avea timp și de fotbal, căci juca la echipa de juniori republicani a Gazului Metan din Mediaș, orașul natal.

La 18 ani, a decis să dea la teatru. Întâi la Tg. Mureș, apoi, după o armată lungă (timp în care picăturile pentru poezie aproape că au dispărut în totalitate), la Iași, iar zarurile sorții au ales Iașul.

Perioada studenției a fost pentru viitorul actor Marius Cristian Cisar una de grație. În Academia de Arte funcționau cu toții: studenții de la arte plastice, muzică, teatru, chiar și teologie. După absolvire, în 1994, a venit la Teatrul Dramatic „Sică  Alexandrescu” din Brașov, orașul viselor sale.

Un an a fost și profesor de dicție la Universitatea Româno Canadiană, Facultatea de Jurnalism din Brașov.

În ceea ce privește actoria, fișa sa de creație e reprezentativă, de la Petar („Tărâmul celălalt”) până la Nae Girimea („D’ale Carnavalului”).
Are și câteva apariții în film: „Trunghiul morții” – r. Sergiu Nicolaescu; „Femeia în Roșu” – r. Mircea Veroiu; „Cold Mountain” – r. Anthony Minghella; „Sistemul nervos” – r. Mircea Danieluc.
 
În anul 2009 devine director al Centrului Cultural Reduta, unde a venit cu o ofertă nouă pe piața culturală brașoveană, pentru publicul tânăr. A pus bazele unui festival naţional de teatru dedicat liceenilor – „Amprente” -, dar și a unui important festival național de teatru politic, destinat teatrelor profesioniste – „Scenele Memoriei”.
 
Pentru directorul Marius Cristian Cisar «cultura nu se mai regăsește doar într-o sală de spectacol sau într-un muzeu. O vezi pe stradă. Sau mai ales acolo… Centrul Cultural Reduta trebuie să devină un atelier de creație și inovație artistică. Și, mai trebuie să-și continue drumul de Centru Cultural European».  Acesta a fost pariul tentant, ce și l-a propus Marius Cristian Cisar.
 
Marius Cristian Cisar, actor și manager al Centrului Cultural Reduta s-a stins fulgerător, luni, 24 august 2020, la vârsta de 51 de ani, în urma unui infarct. Este o pierdere regretabilă pentru familie, pentru colegi, pentru viața culturală și artistică a Brașovului!

Vom aduce un ultim omagiu actorului Marius Cristian Cisar, manager al Centrului Cultural Reduta astăzi, 25 august 2020,  între orele 13.00 – 18.00 în foaierul Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”.
 
Cu sufletul îndurerat și cu un deosebit regret vă anunțăm că la ora 19.30 va avea loc priveghiul la Biserica Sf. Treime din Schei, iar miercuri, 26 august la ora 12.30 va avea loc înmormântarea tot la Biserica Sf. Treime din Schei.
 
Dumnezeu să-l odihnească!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare