Expres

BRAȘOV. Ofensivă pe toate planurile împotriva gripei

 

Numărul de îmbolnăviri gripale a depăşit pragul de alarmă în România, astfel că a fost declarată oficial epidemia de gripă, mai devreme decât prevede metodologia (după două săptămâni, nu trei). Odată ce specialiștii Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile au raportat Ministerului Sănătății că gripa are o evoluție epidemică, prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, a luat legătura cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, pentru a se asigura că sunt luate toate măsurile impuse de această situaţie.

Prefectul s-a interesat, în primul rând, de situaţia din şcoli şi din spitale, dar şi de stocurile de medicamente antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, stocurile de antiseptice şi dezinfectante.

„Am luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică şi i-am rugat să ia toate măsurile: să anunţe Consiliul Judeţean, care are spitalele, să anunţe Primăria Braşov, care are şcolile, să anunţe Inspectoratul Școlar Judeţean şi am cerut ca vineri dimineaţă să-mi spună modul în care au acţionat”, a declarat Cătălin Văsii.

Pe lângă aceasta, prefectul a cerut ca angajaților unităţilor sanitare să li se reamintească procedurile privind managementul contacţilor, focarelor şi cazurilor severe de gripă.

Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Direcţia de Sănătate Publică le recomandă braşovenilor să respecte măsurile de prevenire a gripei, care constau în:
▪ evitarea aglomeraţiilor și a contactului cu persoanele bolnave;
▪ păstrarea distanţei faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
▪ folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi după utilizare; respectarea etichetei de tuse (se tușeste în plica cotului, nu direct în palme)
▪ igiena corectă a mâinilor, prin spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, în special după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca;
▪ creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume), bine spălate sub jet de apă în prealabil;
▪ aerisirea în mod regulat a încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
▪ îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
▪ evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
▪ prezentarea obligatorie la medicul de familie odată cu apariţia primelor semne de boală, evitarea supraaglomerării unităților de primiri urgențe ale spitalelor și evitarea automedicației;
▪ izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor diagnosticate cu gripă și care nu necesită spitalizare;

DSP Brașov recomanda triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie.

În ce condiții se suspendă cursurile

Ministerul Educaţiei a transmis, la rândul său, o adresă Inspectoratului Școlar privind măsurile ce trebuie luate în această perioadă, ca urmare a declarării epidemiei de gripă. La minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective vor fi suspendate. Dacă, timp de trei zile consecutiv lipsesc peste 20% dintre elevii unei unităţi de învăţământ din cauza gripei confirmate, cursurile se suspendă.

În fiecare unitate de învăţământ, în perioada epidemiei de gripă, trebuie făcut triajul elevilor, de către personalul medical, iar copiii cu simptome de gripă trebuie scoşi din colectivitate. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverinţă medicală. În clasele sau chiar şcolile unde cursurile au fost suspendate, obligatoriu se va face dezinfecţia. De asemenea, pentru toţi copiii şi elevii se vor asigura toate condiţiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se va asigura obligatoriu apă şi săpun în unităţile de învăţământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală şi colectivă.

Tot în această perioadă, Ministerul transmite ca măsură „amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale etc, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii”. De asemenea, inspectoratele școlare judeţene au obligaţia de a informa zilnic Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de două ori pe zi, până în ora 10.00 şi între orele 14.00 și 16.00, despre toate situaţiile de îmbolnăviri apărute şi numărul unităţilor de învăţământ care îşi suspendă cursurile integral/parţial din această cauză.

Citiți și:

BRAȘOV. Dezinfecție în școli și celelalte instituții publice din oraș, pentru combaterea gripei

BRAȘOV. Aproape 4.000 de bolnavi, un sfert cu viroze gripale!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare