Expres

BRAȘOV. Ocol silvic amendat cu 10.000 de lei

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, au desfășurat ieri o activitate de control, într-un fond forestier administrat de un ocol silvic din județ, găsind nereguli în acte, pentru care s-a dat o amendă de 10.000 de lei.

„În cadrul activității desfășurate, polițiștii au procedat la inventarierea stocului de material lemnos, fiind constatată o diferență de aproximativ 36 mc material lemnos, specia fag, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență. În cauză, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 10.000 lei, fiind dispusă confiscarea cantității de material lemnos”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, fără a preciza despre care fond forestier este vorba.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare